Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din Bulgaria a impus până acum amenzi de aproape 200.000 leva (puțin peste 100 de mii de euro - n. red.) pentru încălcarea legii privind adoptarea euro, în special pentru preţuri umflate în mod nejustificat, a anunţat, vineri, purtătoarea de cuvânt Anna Mitova, informează publicaţia The Sofia Globe, citată de Agerpres.
Majoritatea companiilor sunt oneste şi respectă reglementările legii privind adoptarea euro, a declarat Mitova. Aceasta a adăugat: „Datele noastre arată că, în general, comercianţii sunt oneşti, iar încălcări ale reglementărilor s-au găsit la mai puţin de 10% dintre cei inspectaţi”.
„În prezent sunt procesate numeroase informaţii în urma inspecţiilor, deoarece comercianţii au cinci zile lucrătoare pentru a furniza documente cu informaţii privind preţurile lor, înainte şi după 1 ianuarie. Şi dacă există creşteri de preţuri, ei trebuie să ofere explicaţii privind motivele acestor majorări”, a declarat oficiala.
Deja, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din Bulgaria a primit aproximativ 1.000 de rapoarte din partea cetăţenilor, multe referindu-se la produsele alimentare, iar inspectorii le analizează prioritar.
Tsvetislava Lakova de la Comisia pentru protecţia consumatorilor a anunţat că, până vineri dimineaţa, au fost inspectate 14 magazine de retail din Sofia, iar cinci dintre ele au majorat nejustificat preţurile.
Cea mai mare bancă din Bulgaria, DSK Bank, a informat, vineri, că o sumă totală de 290 milioane de leva a fost acceptată la filialele sale în primele trei zile lucrătoare din ianuarie. În medie, depozitele în numerar în această perioadă s-au situat la aproximativ 45 milioane de leva pe zi, în timp ce schimbul valutar mediu în numerar a fost de aproximativ 52 milioane de leva pe zi.
Clienţii preferă să primească fondurile în numerar în cadrul schimbului valutar, în timp ce depunerile în cont sunt mai puţin frecvente, dar în medie cu sume mai mari.
În privinţa tranzacţiilor, banca a raportat în medie aproximativ 10.000 depuneri de numerar pe zi, cel mai mare număr de tranzacţii fiind în 5 ianuarie, prima zi lucrătoare din ianuarie - 12179.
În trei zile, filialele DSK Bank au procesat aproape 7,9 milioane de monede, cu o greutate totală de peste 35 tone, şi aproape 5,4 milioane de bancnote.
Datele DSK Bank arată preferinţa clienţilor pentru monede cu o valoare nominală mai mare. În doar trei zile, peste 1,28 milioane de monede de o leva şi aproape 840.000 de monede de două leva au fost procesate.