Timp de zeci de ani, părinții și profesorii au fost convinși că performanța timpurie este cel mai sigur indicator al succesului viitor. Copiii care învățau să citească la patru ani, care câștigau olimpiade în școala primară sau care exersau zilnic câte zece ore la un instrument erau priviți ca viitorii genii ai lumii. Știința contrazice acum această credință.
Un amplu studiu internațional publicat în decembrie 2025 în revista Science arată că „indivizii care se evidențiază ca cei mai buni la o vârstă fragedă nu sunt, de obicei, aceiași care devin cei mai buni mai târziu în viață”. Cercetarea, coordonată de profesorul Arne Güllich de la Universitatea RPTU Kaiserslautern-Landau, a analizat biografiile și parcursurile a 34.839 de performeri de nivel mondial, de la laureați Nobel, la sportivi olimpici, mari muzicieni și jucători de șah de elită.
Concluzia răstoarnă o paradigmă educațională: excelența de durată nu se formează prin rezultate excepționale la o vârstă fragedă, ci printr-un proces lung, divers și echilibrat. Viitorii performeri nu au fost copiii care dominau clasamentele în copilărie, ci cei care au explorat, au schimbat domenii și au construit treptat motivația interioară.
Această perspectivă are implicații directe și asupra modului în care definim „copilul supradotat”. Studiul arată că mulți dintre cei care ajung să exceleze la nivel mondial nu au avut performanțe spectaculoase în copilărie. Dimpotrivă, o parte dintre ei au fost considerați mediocri la școală, dar au dezvoltat, în timp, o capacitate de învățare mai profundă și o reziliență superioară celor etichetați drept „copii-minune”.
Această schimbare de perspectivă este esențială și pentru România, unde performanța școlară rămâne adesea măsurată exclusiv prin note, medii și premii la olimpiade. În acest context, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a lansat un proiect de cercetare fără precedent în Europa Centrală și de Est: „Tiparul neurocognitiv al excelenței românești”.
Derulat în parteneriat cu Institutul BrainMap, studiul urmărește să identifice, prin metode neuroștiințifice și psihologice avansate, profilul real al tinerilor cu potențial înalt. Evaluările includ măsurători qEEG (electroencefalografie cantitativă) și teste cognitive menite să evidențieze modul în care gândirea, emoțiile și motivația se combină în procesul performanței.
Cercetarea nu pornește de la ideea „copilului genial”, ci de la tineri români care au dovedit performanțe înalte și rezultate măsurabile pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. Scopul este de a defini un profil cognitiv și emoțional al excelenței românești și de a oferi, pe termen lung, date utile pentru reformarea programelor educaționale.
Studiul românesc se înscrie astfel într-un curent global de reevaluare a modului în care se cultivă talentul. Dincolo de IQ sau rezultate școlare, accentul se mută pe funcționarea reală a minții: capacitatea de concentrare, adaptarea la eșec, echilibrul emoțional, perseverența și curiozitatea.
Studiul „Tiparul neurocognitiv al excelenței românești” nu caută excepții, ci mecanisme care se validează în timp și funcționează. Și, poate mai important, reamintește că performanța adevărată nu este o cursă de viteză, ci un proces de construcție pe termen lung. Adevăratul talent se măsoară, de fapt, în profunzimea cu care un om continuă să învețe, să se reinventeze și să rămână curios pe parcursul întregii vieți.