Antena 3 CNN Externe SUA înăsprește definiția cuvântului „astronaut”. Jeff Bezos și Richard Branson, tăiați de pe listă

SUA înăsprește definiția cuvântului „astronaut”. Jeff Bezos și Richard Branson, tăiați de pe listă

Într-o mișcare care oferă un duș rece miliardarilor cu pretenții de cosmos, SUA și-a înăsprit definiția cuvântului „astronaut”, conform BBC.

de Alexandru Negrici    |   

Noile reguli ale Administrației Aviației Federale din SUA (FAA) spun acum că, pentru a putea fi considerați astronauți, cei care călătoresc în spațiu nu trebuie doar să facă parte din echipajul de zbor, ci și să contribuie la siguranța zborului spațial.

Asta înseamnă că Jeff Bezos și Sir Richard Branson s-ar putea să nu fie încă astronauți în ochii guvernului SUA.

Acestea sunt primele modificări de la începerea programului FAA din 2004.

Actualizările programului Commercial Astronaut Wings au fost anunțate marți - în aceeași zi în care Bezos a zburat la bordul unei rachete Blue Origin până la marginea spațiului.

Pentru a se califica drept astronauți comerciali, cei care călătoresc în spațiu trebuie să călătorească la 80 de mile deasupra suprafeței Pământului, ceea ce au realizat atât Bezos, cât și Branson.

Dar, punând criteriile de altitudine deoparte, agenția spune că viitorii astronauți trebuie să fi „demonstrat și activități în timpul zborului care au fost esențiale pentru siguranța publică sau au contribuit la siguranța zborului spațial uman”.

Într-o declarație, FAA a spus că aceste modificări au adus schema în concordanță cu rolul ei de a proteja siguranța publică în timpul zborurilor spațiale comerciale.

Subiecte în articol: SUA Richard Branson Jeff Bezos
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!