Antena 3 CNN Actualitate Surpriza unei vedete ucrainene care s-a mutat în România. ”Mi s-a zis că românii sunt lacomi şi vicleni”

Surpriza unei vedete ucrainene care s-a mutat în România. ”Mi s-a zis că românii sunt lacomi şi vicleni”

Yulia Chernitskaya, o antrenoare de fitness din Odesa, foarte cunoscută în ţara ei natală, a mărturisit că românii imaginea românilor nu era deloc bună în Ucraina, dar de când a ajuns la noi în țară, și-a schimbat total părerea.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

”Să fiu sinceră, mi s-a spus că românii sunt vicleni, că sunt genul de oameni care înceracă mereu să obţină un profit din orice şi că sunt lacomi. Totuşi, după o lună petrecută aici, am ajuns să pun la îndoială toate aceste prejudecăţi.

Am văzut ce a scris presa, că mă aflu în România, doar în tranzit. Este o minciună flagrantă”, a spus Yulia Chernitskaya, potrivit Fanatik.  

Speriată de război, Yulia s-a refugiat în România şi a devenit cunoscută şi la noi în țară, după ce postările sale pe Facebook, inclusiv cea în care povestea cum a plâns după ce a primit 200 de lei într-o benzinărie din zona Bran, au devenit virale.

Mamă a patru copii, Yulia Chernitskaia a suferit enorm din cauza războiului.

Unchiul ei a fost ucis în bombardamentele de la Kiev, iar mai mulţi membri ai familiei sale au rămas în continuare în Ucraina, unde luptele continuă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Subiecte în articol: Yulia Chernitskaya România Ucraina Odesa
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
O nouă companie aeriană lansează zboruri interne la preţuri mici