În mai puțin de un deceniu, companiile miniere chineze au transformat Mayaya, un orășel izolat din Amazonul bolivian, într-un centru al goanei după aur, unde controlează aproape toate exploatările, iar o mare parte din metalul extras ajunge ilegal în Dubai și apoi în Elveția, de unde intră pe piețele occidentale, în timp ce localnicii rămân săraci, iar râurile se umplu de mercur, scrie The Guardian.
Burta de porc sfârâie când atinge uleiul, iar bucătăria se umple de aroma bogată a sosului de soia și a zahărului caramelizat. Zhang Changchun, un bărbat trecut de prima tinerețe din provincia chineză Heilongjiang, le gătește cina prietenilor săi într-o seară caldă în Mayaya, un orășel din Amazonul bolivian.
„Bolivia este locul meu fericit”, spune el în mandarină, în timp ce așază mâncarea pe o masă deja plină de picioare de porc, aripi de rață și pește sábalo înăbușit. În acest mic restaurant, un grup de vreo șase bărbați chinezi se adună aproape în fiecare seară ca să mănânce, să bea și să joace mahjong.
Fiecare dintre ei joacă un rol esențial în afacerea înfloritoare cu aur a orașului. Unii sunt investitori sau mineri, alții importă provizii și echipamente. Împreună, ei controlează cea mai mare parte a exploatărilor miniere din oraș: aproximativ 20 de mine la suprafață și 12 drage, în care lucrează în jur de 2.000 de bolivieni și 200 de chinezi.
Atmosfera de la masă devine tot mai gălăgioasă pe măsură ce bărbații dezbat partidele jucate în cursul după-amiezii, printre țigări chinezești scumpe și bere boliviană. Aproape fiecare conversație se învârte în jurul banilor.
În mai puțin de un deceniu, companiile miniere private chineze au transformat acest oraș amazonian, cândva izolat, într-un centru al speculei cu aur. Magazinele de echipamente miniere, hotelurile și restaurantele chinezești se înșiră acum de-a lungul străzii principale.
„Noi am dezvoltat acest oraș”, spune Zhang, între înghițituri de bere și îmbucături de porc. „Fără chinezi, astăzi n-ar exista Mayaya”.
În condițiile în care prețurile record ale aurului alimentează defrișările și conflictele violente din Amazon, aceste exploatări miniere private, la scară mică, consolidează controlul Chinei asupra rezervelor mondiale de aur.
The Guardian a petrecut cinci zile alături de mineri, investitori și comercianți chinezi.
Amazonul bolivian a atras de mult capital străin, de la industria cauciucului și a lemnului până la companiile miniere nord-americane din anii 1950. Acum însă, mineritul chinezesc marchează o nouă eră a extracției, în care o rețea globală de bunuri, utilaje și forță de muncă prosperă adesea în afara legii boliviene.
O lege națională din 2014 limitează drepturile de exploatare minieră la cooperative și mineri independenți, la firme controlate de stat și la companii private, autohtone și străine.
Firmele străine trebuie să aibă un birou înregistrat în Bolivia și să opereze în nume propriu. Statul permite asocieri, închirieri și acorduri de împărțire a riscurilor între firme străine și naționale, dar numai prin contracte public-private, în care statul este acționar.
Companiile miniere chineze care operează în afara acestui cadru acționează ilegal. Conform unei legi din 2016, cooperativele riscă, la rândul lor, să fie expropriate dacă încheie contracte cu firme străine, le închiriază concesiuni miniere sau împart cu acestea riscurile exploatării.
Primii căutători de aur chinezi au ajuns în Mayaya în 2005, însă marele val de imigrație a avut loc în 2017, după ce Comisia Națională pentru Dezvoltare și Reformă a Chinei a interzis mineritul aurifer la scară mică pe teritoriul țării, invocând motive de mediu și de apărare națională.
Măsurile i-au trimis pe mulți mineri și investitori în căutare de lucru prin lume și au determinat mai multe companii să angajeze muncitori din minele închise în China pentru exploatările nou deschise în Bolivia.
Una dintre aceste firme este Shenzhen Vicstar Import and Export, care operează în Bolivia cel puțin din 2011. Oficial, compania nu desfășoară activități miniere, figurând într-un catalog de furnizori doar cu materiale tipărite și producție industrială.
Activiștii spun că aceste companii ocolesc legea, „ascunzându-se în spatele” cooperativelor pentru a pătrunde în industria minieră boliviană. Pe hârtie, investitorii străini semnează contracte de servicii cu cooperativele locale, cărora le furnizează capital și utilaje.
În realitate, ei controlează minele de la un capăt la altul: aleg amplasamentele, angajează muncitorii, aduc utilajele, exportă aurul și încasează între 75% și 80% din profit, explică Alfredo Zaconeta, cercetător în domeniul minier la think tank-ul de mediu Cedla.
Prin aceste contracte, adaugă Zaconeta, investitorii chinezi se sustrag responsabilităților legale, în condițiile în care statului îi lipsesc resursele și voința politică de a ține sub control lobby-ul minier. Potrivit lui, autoritățile aplică rar sau aproape deloc regulile existente privind proprietatea și autorizațiile.
Drept urmare, în Bolivia a apărut o întreagă economie care deservește acest val migrator, de la avocați din La Paz specializați în vize de muncă pentru chinezi până la un magazin local de telefoane care funcționează și ca bancă informală pentru schimbul de bolivianos și renminbi. În unele regiuni, minerii chinezi își aduc prietenii și rudele, formând adevărate comunități de consăteni dedicate industriei miniere locale.
Pe strada principală din Mayaya, magazinele vând tot felul de produse chinezești, de la ceai îmbuteliat și țigări până la mațe de porc.
„Atâta timp cât ai bani de investit, țara asta te primește cu brațele deschise. Băgăm toți banii direct în buzunar”, spune Yang Yanbin, un investitor chinez.
Chang Yuequan, care a lucrat toată viața în minerit și a căutat aur la granița dintre China și Rusia încă din adolescență, este un alt investitor chinez din Mayaya. În 2017, după ce a verificat calitatea aurului din zonă, a comandat 120 de containere din China și a început să monteze utilajele.
În 2025, și-a deschis cea mai nouă mină lângă râul Kaka, pe care a botezat-o „Fructul Pasiunii” în spaniolă, după vițele sălbatice care acoperă dealul. Într-una dintre vizitele sale periodice, Chang și un angajat chinez au urmărit cum un excavator scormonea pământul într-o groapă uriașă și îl încărca într-un încărcător, înainte ca muncitorii bolivieni să-l spele cu furtunuri de înaltă presiune.
Chang explică faptul că muncitorii amestecă apoi nămolul cu mercur și îl ard pentru a obține produsul final: pepite de aur mari și neregulate. Întorcându-se spre managerul chinez al minei, Chang arată spre partea încă verde a dealului și spune: „Tot muntele ăsta e al nostru. Săpați și acolo”.
Prietenul și colegul lui Chang, He Zijian, care transportă aur din Mayaya la La Paz atunci când prețurile cresc, confirmă influența chineză în regiune: „Totul, până la cel mai mic șurub, este importat din China”.
Afacerea poate fi extrem de profitabilă. O mare parte din aurul din Mayaya ajunge în Dubai prin exporturi ilegale. Potrivit lui He, intermediari chinezi duc lingourile la La Paz, capitala Boliviei, de unde sunt scoase prin contrabandă către statul din Golf. Acolo, spune el, metalul este vândut în Murshid Bazar, cea mai mare piață de aur din Dubai.
Din Dubai, aurul este adesea trimis mai departe în Elveția, unde este „spălat” și integrat în lanțurile legale de aprovizionare, pentru a fi vândut pe piețele occidentale. În iulie, poliția a arestat un bolivian care urma să plece spre Dubai din Santa Cruz, Bolivia. În cele patru valize ale sale s-ar fi aflat 189,5 kilograme de aur de înaltă puritate, în valoare de aproximativ 18,5 milioane de lire sterline.
Deși bărbatul arestat ar putea să nu aibă legături cu companiile miniere chineze, autoritățile spun că arestarea sa scoate în evidență cantitățile uriașe de aur exportate ilegal din țară.
Jaime Sanabria, directorul Ajam, autoritatea de reglementare a mineritului din Bolivia, estimează că, deși țara produce aproximativ 100 de tone de aur pe an, doar în jur de 10% este vândut legal, ceea ce înseamnă pierderi de miliarde pentru statul bolivian și pentru cetățenii săi.
Pe lângă exporturile ilegale, boomul aurului a adus condiții de muncă precare și o degradare rapidă a mediului. Potrivit a doi mineri care lucrează pe drage, muncitorii bolivieni sunt plătiți în mod obișnuit cu un sfert din cât câștigă chinezii pentru aceeași muncă.
„Nu ne-au lăsat nimic”, spune Victoriano Piloy, care a trăit toată viața în Mayaya. „Banii nu rămân aici, de-asta suntem săraci”.
În comunitățile indigene din jur, intoxicațiile cu mercur sunt tot mai frecvente. Deja greu încercați de criza climatică, de defrișări și de incendii, localnicii se descurcă tot mai greu din agricultură și pescuit.
Mulți ajung, în cele din urmă, să se apuce și ei de minerit, ceea ce agravează poluarea cu mercur. Cum companiile chineze controlează râul, minerii artizanali bolivieni pătrund tot mai des în Parcul Național Madidi, unul dintre locurile cu cea mai mare biodiversitate din lume.
Au existat și tensiuni. În august, locuitorii unui sat situat la sud de Mayaya au confiscat și au incendiat utilaje miniere despre care se presupune că aparțineau unei companii chineze, denunțând daunele aduse mediului. Și municipalitățile din apropiere au interzis mineritul aurifer.
„Impactul asupra mediului este devastator, pentru că nimeni nu face inspecții și nimeni nu aplică regulile”, spune Sanabria, adăugând că aproximativ 80% din mineritul din țară este ilegal.
Deși guvernul efectuează anual audituri de mediu, Zaconeta spune că investitorii chinezi sunt de obicei anunțați din timp și fac curățenie înainte de inspecții. Caracterul descentralizat al mineritului aurifer din Bolivia, cu 3.117 cooperative la nivel național, complică și mai mult controlul statului.
„E doar o declarație pe propria răspundere, nu poate fi verificată. Toată lumea știe că încalcă legea”, spune Zaconeta.
Ministerul Mineritului și Metalurgiei nu a răspuns solicitărilor de comentarii. Compania Shenzhen Vicstar Import and Export și Federația Regională a Cooperativelor Miniere Aurifere din Bolivia au fost, de asemenea, contactate pentru un punct de vedere.
În ciuda criticilor la adresa industriei miniere, sub noul președinte conservator al țării, Rodrigo Paz, tendința este spre politici și mai permisive. În mai, Paz a semnat un acord cu cooperativele miniere care reduce barierele pentru exploatarea în zonele protejate și pe teritoriile indigene.
Totuși, stimulentele guvernamentale s-ar putea să nu fie suficiente pentru a asigura prezența pe termen lung a companiilor străine în minele boliviene. Chang Yuequan, unul dintre primii investitori chinezi din Mayaya, și-a petrecut viața urmărind cel mai bun aur din lume, din Rusia până în Tibet și Coreea de Nord, iar în cele din urmă în Amazonul bolivian. După doisprezece ani aici, știe că aurul din Mayaya se epuizează. Se așteaptă să plece spre următoarea destinație peste cinci sau șase ani, atunci când dragele sale nu vor mai funcționa.
După cel puțin o duzină de beri Paceña la una dintre cinele frecvente ale investitorilor chinezi, unul dintre ei rezumă astfel prezența lor la nivel mondial: „Dai de chinezi în fiecare colț al lumii”.
Iar prietenul lui glumește: „Așa de puternici suntem, am putea cuceri lumea!”