Antena 3 CNN Externe 17 victime și mai multe persoane dispărute după ce un tren a deraiat și a căzut în apă, în Austria

17 victime și mai multe persoane dispărute după ce un tren a deraiat și a căzut în apă, în Austria

Imagini șocante au fost surprinse în Austria, acolo unde un tren a deraiat și a căzut într-un râu.

de Radu Urloiu    |   

Din primele informații, 17 oameni au fost răniți. 

Accidentul s-a produs în apropierea frontierei dintre Siria și Salzburg. Pompierii spun că, la momentul producerii accidentului, în tren se aflau 56 de persoane, inclusiv mulți elevi. 

Potrivit primelor informații, se pare că linia ferată a fost blocată de un copac care s-a prăbușit în timpul unei furtuni care a avut loc în noaptea de dinaintea tragediei.

Deși conductorul trenului a încercat o oprire de urgență, nu a reușit complet evitarea coliziunii, astfel încât trenul a căzut într-un râu cu o adâncime de aproximativ 1,5 m. 

Din fericire, cele 17 victime nu au suferit răni care să le pună viața în pericol. Cu toate acestea, sunt încă pasageri dați dispăruți, serviciile de urgență începând căutările în aval. 

Victimele rănite au fost transportate la spital cu elicopterul. Un elicopter se află încă la fața locului pentru a fi pregătit să intervină în eventualitatea descoperirii unor noi victime. 

Subiecte în articol: tren Austria
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri