Antena 3 CNN Externe Trump promite că va citi acordul cu Iranul „cuvânt cu cuvânt” peste câteva zile și anunță că țara „nu va avea niciodată armă nucleară”

Trump promite că va citi acordul cu Iranul „cuvânt cu cuvânt” peste câteva zile și anunță că țara „nu va avea niciodată armă nucleară”

A.N.
5 minute de citit Publicat la 16:45 16 Iun 2026 Modificat la 17:21 16 Iun 2026
Președintele american Donald Trump, la o întâlnire bilaterală cu președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al Nahyan, în marginea summitului G7 de la Évian-les-Bains, Franța, pe 16 iunie 2026. Alături de el se află secretarul de stat Marco Rubio, secretarul Trezoreriei Scott Bessent și secretarul Comerțului Howard Lutnick. sursa foto: Getty

La summitul G7 din Franța, Donald Trump a promis că va dezvălui „peste câteva zile” textul înțelegerii cu Iranul, pe care îl descrie drept „grozav” – ba chiar că îl va citi presei cuvânt cu cuvânt, în fața camerelor. Documentul a fost semnat electronic duminică, dar conținutul integral nu a fost încă făcut public. Deocamdată, Trump garantează că „Iranul nu va avea niciodată armă nucleară”, scrie CNN.

UPDATE 17:22. Mediatorii din negocierile dintre SUA și Iran discută despre pacte de neagresiune, grupări armate nestatale și chestiuni nucleare cu Iranul, a declarat marți Qatarul, unul dintre principalii mediatori între Washington și Teheran, oferind o imagine asupra cât de mult s-a extins sfera discuțiilor.

„Suntem acum pe drumul cel bun către securitatea regională. Evident, ne așteaptă numeroase provocări, dar haideți să profităm de acest moment ca să ne bucurăm de puțin optimism", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarian, Majed al-Ansari, în fața jurnaliștilor, la Doha.

„Discutăm despre diverse subiecte: Strâmtoarea Ormuz, securitatea regională și neagresiunea, precum și relațiile de bună vecinătate dintre această regiune și Iran", a spus el, adăugând că se discută și despre programul nuclear și alte chestiuni legate de grupările apropiate Iranului și de rachetele acestuia.

„Acestea nu se vor rezolva în doar câteva zile", a spus al-Ansari.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că nimic „nu mai poate fi numit obișnuit" după război. „Trebuie să găsim o nouă normalitate, care va presupune multă muncă de reconstruire a încrederii", a spus el.

Știrea inițială

Totodată, președintele american a declarat că premierul israelian Netanyahu trebuie să fie „mai responsabil” în Liban, în timp ce liderii lumii caută clarificări asupra acordului-cadru cu Iranul.

Liderii statelor G7 s-au reunit la Évian-les-Bains, în Franța, unde discuțiile despre acordul președintelui american Donald Trump cu Iranul au fost „sincere”, spun surse apropiate negocierilor. Trump urmează să stea de vorbă cu liderii a trei state arabe, dar și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Acordul SUA–Iran

Trump a promis că va face public textul înțelegerii „peste câteva zile” și chiar a sugerat că l-ar putea citi în fața camerelor de luat vederi. A semnat documentul electronic duminică, însă conținutul integral nu a fost încă dezvăluit. Nici membrii Congresului american, nici ceilalți lideri ai lumii nu l-au citit în întregime. Președintele a minimalizat însă orice urmă de secretomanie.

„Aș vrea mai întâi un cadru oficial înainte să facem asta, dar n-am nicio problemă, e un document grozav”, a spus Trump în cadrul unei întâlniri cu președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al Nahyan, în marginea summitului G7.

„Iată ce scrie în el: Iranul nu va avea niciodată armă nucleară”, a continuat el.

Trump a mai promis că va organiza, probabil, o conferință de presă în cadrul căreia va citi documentul cuvânt cu cuvânt: „Am să-l citesc presei cuvânt cu cuvânt, ca să fie relatat corect, pentru că e un document foarte important”.

Trimis în Congres pentru aprobare

Președintele american s-a angajat să trimită textul final al acordului către Congres, deși a recunoscut că la început nici nu-i trecuse prin minte.

„Da, aș face-o. Nu m-am gândit niciodată să-l trimit, nici măcar nu mi-a trecut prin cap, dar o voi face. Îl voi trimite în Congres”, le-a spus Trump jurnaliștilor.

A prezentat decizia aproape ca pe un gând de moment: „Îmi place ideea. Trimiteți-l în Congres, vă rog”.

Apoi Trump a glumit, așezat lângă liderul Emiratelor, că ar obține mai ușor sprijinul democraților dacă le-ar cere să nu aprobe acordul: „Ce mi-ar plăcea să fac e să-l trimit în Congres spunând că n-ar trebui să-l aprobați – și atunci o să-l aprobe. Orice aș spune, ei vor să facă exact pe dos”.

Critici la adresa lui Netanyahu

Trump l-a criticat și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, spunând că acesta trebuie să fie „mai responsabil în privința Libanului”. Israelul și Hezbollah au continuat luptele și ieri, iar Netanyahu a transmis clar că nu intenționează să se retragă din sudul Libanului, din Gaza sau din Siria.

Strâmtoarea Ormuz, deblocată parțial

Blocada iraniană asupra traficului naval din Strâmtoarea Ormuz a fost relaxată, un număr mic de nave fiind lăsate să treacă înainte de semnarea oficială a acordului SUA–Iran, a declarat adjunctul ministrului iranian de externe, Majid Takht-Ravanchi, pentru postul public IRIB.

În ultimele 24 de ore, CNN a confirmat trecerea prin strâmtoare a două nave de marfă și a două petroliere.

Trump anunțase luni că această cale maritimă vitală fusese redeschisă în baza acordului cu Teheranul. „Navele încep să se miște, multe încărcate cu petrol, ieșind din Strâmtoarea Ormuz”, a scris el pe rețelele sociale.

Inițial, duminică, Trump anunțase că autorizează „retragerea imediată a blocadei navale a Statelor Unite” asupra porturilor iraniene. Ulterior, a revizuit calendarul, spunând că strâmtoarea se va redeschide „la semnarea acordului, vineri, în scopul deminării” și că „petrolul va curge din nou în ambele sensuri, pentru regiune și pentru lume!”

Trump, vicepreședintele american JD Vance și președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, au semnat acordul digital luni, au declarat pentru CNN oficiali de rang înalt. Aceștia precizează că etapa următoare va presupune discuții tehnice despre programul nuclear iranian, dar și ajutor financiar pentru Teheran.

Harris: „doar un concept de acord”

Fosta candidată democrată la președinție, Kamala Harris, a calificat memorandumul de înțelegere semnat de Trump cu Iranul – care urmează să fie parafat oficial vineri – drept un simplu „concept de acord”.

„E un război pe care poporul american nu l-a vrut. E un război ales deliberat. E un președinte care s-a dovedit complet egoist. Și vom vedea ce se întâmplă în orele și zilele următoare la masa negocierilor – dar, de fapt, e un concept de acord”, a spus Harris.

Ea a făcut aceste declarații de la Viena, alături de fostul guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger, în cadrul unei dezbateri la Austrian World Summit, o conferință despre schimbările climatice.

Întrebată dacă ar fi pornit un război cu Iranul în cazul în care ar fi câștigat alegerile, fosta vicepreședintă a răspuns: „Absolut deloc”.

„Indiferent ce se negociază acum, președintele ăsta va declara victorie, iar noi vom ajunge exact unde eram după JCPOA și vom numi asta o victorie – același JCPOA din care el s-a retras”, a adăugat ea, referindu-se la acordul nuclear cu Iranul negociat în timpul administrației Obama.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole