O delegație de oficiali ucraineni de rang înalt, aflată în prezent în SUA, a transmis, miercuri, că s-a întâlnit cu reprezentanți ai producătorilor americani de armament, inclusiv cu cei de la Raytheon, societatea care produce rachetele de croazieră Tomahawk, arme pe care guvernul american ar putea să le livreze armatei ucrainene curând, relatează AFP, citată de Agerpres.
Vizita acestei delegaţii, condusă de prim-ministra Iulia Sviridenko şi de şeful administraţiei prezidenţiale, Andrii Iermak, are loc înaintea unei întâlniri prevăzute pentru vineri între preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi președintele SUA, Donald Trump.
Andrii Iermak a declarat că, împreună cu alţi membri ai delegaţiei, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai companiilor Lockheed Martin şi Raytheon.
„Cooperarea noastră continuă să se amplifice”, a afirmat Iermak pe reţelele sociale, lăudând avioanele de vânătoare F-16 dezvoltate de SUA şi furnizate Ucrainei de ţările europene anul trecut.
Donald Trump l-a amenințat, duminică, pe Vladimir Putin cu livrarea de astfel de rachete Ucrainei, dacă Rusia nu pune capăt invaziei sale. Dictatorul rus avertizase, anterior, cu privire la aceste livrări, spunând că ele ar fi o „nouă escaladare” care va înrăutăți relațiile ruso-americane. Chiar și alți acoliți ai Kremlinului s-au grăbit să amenințe SUA în ce privește livrarea de Tomahawk - cei mai notabili fiind Dmitri Medvedev, fost locțiitor al lui Putin, și dictatorul bielorus vasal Rusiei, Aleksandr Lukașenko.
Ucraina aspiră la o cooperare mai aprofundată cu aliaţii săi în materie de fabricare a armelor.
La Washington, prim-ministra ucraineană, Iulia Sviridenko, s-a întâlnit, de asemenea, cu secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, cu care a discutat despre investiţii comune şi probleme de cooperare în sectorul energetic.
De mai multe zile, Ucraina este vizată de noi valuri de bombardamente ruseşti împotriva infrastructurii sale energetice, ceea ce ameninţă să-i lipsească pe mulţi ucraineni de lumină şi căldură în prag de iarnă.