Un avion Ryanair cu 194 de pasageri la bord, care decolase vineri de pe Aeroportul Otopeni, a solicitat să se întoarcă urgent la aeroport. Potrivit surselor Antena 3 CNN, aeronava ar fi avut probleme la motor.
Teo Postelnicu, purtătorul de cuvânt al CN Aeroporturi București SA, a anunțat că o aeronavă Ryanair a decolat vineri, la ora 10:51, de pe Aeroportul „Henri Coandă” spre Marsilia, având la bord 194 de pasageri.
La scurt timp după decolare, avionul a solicitat aterizare de urgență pe același aeroport, iar autoritățile au activat procedura specifică, ce presupune prezența echipajelor de pompieri și a celor medicale.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, aeronava ar fi avut probleme la motor.
Aeronava a aterizat în siguranță la ora 11:05, fără incidente.