Antena 3 CNN Externe Un separatist flamand va deveni noul prim-ministru al Belgiei. Bart de Wever a susținut independența Flandrei și ruperea țării

Un separatist flamand va deveni noul prim-ministru al Belgiei. Bart de Wever a susținut independența Flandrei și ruperea țării

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 17:10 01 Feb 2025 Modificat la 19:42 01 Feb 2025
Negocierile pentru formarea coaliției au durat mai mult de șase luni. Foto: Getty Images

Belgia urmează să aibă un nou guvern după ce cinci partide s-au pus de acord să formeze o coaliție, vineri seară, după luni întregi de negocieri și pregătind terenul pentru venirea la putere a unui naționalist flamand, Bart De Wever, care susține independența Flandrei, una dintre cele două regiuni care compun statul federal belgian.

„După șapte luni lungi, avem, într-un final, un guvern pentru această țară”, a declarat Conner Rousseau, președintele partidului Vooruit, unul dintre cele care vor forma noul guvern, conform Politico.

Rousseau a făcut referire la felul în care negociatorii partidelor au reușit să se pună de acord, în ciuda diviziuniulor profunde.

„Vor fi multe fake news și multe critici, dar oamenii vor fi mândri că nu ne-a fost teamă să luăm decizii”, a declarat el.

Pentru a stabili acordul final, negociatorii vor trebui să obțină undă verde direct de la conducerile partidelor lor.

Discuțiile de coaliție între formațiuni - partidul de dreapta Noua Alianță Flamandă, a viitorului premier, Bart De Wever, formațiunea francofonă Les Engages, Partidul Flamand, Creștin și Democrat (de centru) și Vooruit, de centru-stânga – poreclită „Arizona” pentru că reunește culorile de pe steagul statului american, au fost foarte dificile.

Alegerile din iunie din Belgia au produs un rezultat neașteptat – în regiunea valonă, tradițional de stânga, din sudul țării, câștigătoarea alegerilor a fost Mișcarea Reformistă, de dreapta.

În Flandra, regiunea de la nord, vorbitoare de limbă olandeză, câștigător a fost partidul lui De Wever, ceea ce a dus la creșterea speranțelor că se va putea forma o coaliție care să amelioreze diviziunea profundă din societatea belgiană, printr-o majoritate de partide cu idei comune.

Negocierile s-au blocat, însă, de o mulțime de ori și a fost nevoie care regele Filip al Belgiei să extindă de mai multe ori mandatul acordat lui De Wever. Regele le-a dat politicienilor un ultimatum la începutul luni – ei trebuie să formeze un guvern până la finalul lunii, în caz contrar se va reveni la alegeri.

Ca urmare a acestei presiuni, negociatorii partidelor au intrat pe ultima sută de metri a discuțiilor miercurea trecută, încercând să obțină un acord până vineri.

Noul guvern va avea o mulțime de probleme de rezolvat, o listă lungă de obiective de atins și va trebui și să numească un candidat de comisar pentru CE, un obiectiv care nu a putut fi atins din cauza lipsei unui guvern cu puteri depline – prim-ministrul actual, Alexander de Croo, a condus interimar guvernul din iunie și până acum.

Partidul lui De Wever, naționalist și de dreapta, susține că una dintre misiunile sale este ruperea țării și obținerea independenței Flandrei, deși de ceva vreme pare să-și fi moderat poziția și să susțină o formă de „confederalism”, în care cele două regiuni vor fi autonome, dar vor avea un guvern confederal care să gestioneze politica externă și de apărare.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole