Un urs a intrat într-o mașină parcată în Juneau, Alaska, dar aventura s-a încheiat prost pentru proprietarul autoturismului. Animalul a rămas blocat în interior și a distrus o mare parte din mașină în încercarea de a scăpa. În cele din urmă, polițiștii au reușit să-l elibereze, iar ursul a fugit fără să fie rănit.
Incidentul s-a petrecut puțin după miezul nopții de luni, când animalul a intrat într-un Subaru lăsat neîncuiat, potrivit postului local KTUU, citat de New York Post.
Michael Wilson, proprietarul mașinii, a povestit că ursul intrase în trei vehicule în acea noapte. El a descris întâmplarea drept „situația cu Goldilocks, doar că de data aceasta ursul a rămas blocat în ultima mașină”, făcând trimitere la povestea în care o fetiță intră în casa celor trei urși.
Un vecin a auzit claxonul mașinii pornind în mod repetat și a alertat poliția după ce a observat animalul în interiorul autoturismului.
Ajunși la fața locului, agenții l-au trezit pe Wilson pentru a-i cere cheile. Numai că ursul reușise deja să smulgă cabluri din mașină, iar sistemul de închidere nu mai funcționa.
„S-a luptat serios să iasă pe cealaltă ușă”, a povestit proprietarul pentru postul local de televiziune.
Polițiștii au fost nevoiți să folosească o frânghie pentru a forța deschiderea ușii și a elibera animalul.
„La un moment dat, chiar își pune laba pe geam, înainte ca polițistul să deschidă ușa”, a povestit Angela Harkins, martoră la întreaga scenă.
După aproximativ cinci până la zece minute, agenții au reușit să deschidă portiera, iar ursul a fugit fără să fie rănit.
Mașina a fost distrusă, iar paguba nu este acoperită de asigurare
Pentru proprietarul autoturismului, finalul a fost însă mult mai costisitor. Ursul a îndoit elemente metalice, a smuls componente din plastic și a distrus scaunele și bancheta din spate.
„Metalul este îndoit, tot plasticul acela este rupt, scaunele sunt distruse, iar banchetele din spate sunt făcute bucăți”, a explicat Wilson.
Situația a fost cu atât mai neplăcută cu cât familia avea doar o asigurare de răspundere civilă, fără acoperire pentru astfel de daune. Prin urmare, costurile reparațiilor nu vor fi suportate de asigurator.
Chiar și după ce a văzut cât de grav a fost avariată mașina, Wilson a găsit un motiv să glumească.
„Trebuie să le recunosc meritul celor de la Subaru. Au făcut o mașină rezistentă. Ursul n-a reușit să iasă”, a spus el.
De ce au devenit urșii o problemă în Alaska
Potrivit lui Wilson, activitatea urșilor în Juneau a fost deosebit de intensă în acest sezon. El a pus situația pe seama ninsorilor abundente și a primăverii târzii, care ar fi redus disponibilitatea fructelor de pădure și a peștilor.
În căutarea hranei, urșii pot ajunge în apropierea locuințelor și a mașinilor, mai ales dacă simt mirosul alimentelor lăsate în interior.
După incident, bărbatul le-a transmis celorlalți locuitori un avertisment simplu: să își încuie mașinile și să nu lase mâncare în ele.
„Încuiați ușile. Nu lăsați mâncare, nici măcar bomboane”, a îndemnat acesta.