De mai bine de un deceniu, Europa a adoptat o strategie ambițioasă de decarbonizare, punând mobilitatea electrică în centrul acesteia. Pactul verde european și stimulentele naționale au poziționat vehiculele electrice (VE) ca simbol al unui viitor mai curat și mai durabil. Cu toate acestea, pe măsură ce sistemele energetice se confruntă cu presiuni din ce în ce mai mari și costul electrificării complete devine mai clar, se conturează o idee mai echilibrată: următoarea revoluție energetică a Europei ar putea fi tot combustibilul.
Nu este vorba de o apărare a energiei fosile. Este o recunoaștere a faptului că inovarea în domeniul combustibililor sintetici și regenerabili ar putea ajuta Europa să se decarbonizeze mai rapid și mai eficient, utilizând în același timp infrastructura de care dispune deja.
Limitele electrificării complete
Trecerea la mobilitatea electrică este esențială, dar extinderea acesteia la toate vehiculele de pe continent expune provocări structurale serioase. Rețelele electrice din multe țări europene sunt deja supuse presiunii în perioadele de vârf sezoniere, iar electrificarea completă ar multiplica cererea. Pentru a alimenta o flotă de vehicule complet electrice, Europa ar avea nevoie de modernizări masive ale rețelei, de noi centrale electrice și de milioane de stații de încărcare publice și private.
Această tranziție ar costa sute de miliarde de euro și ar dura zeci de ani. De asemenea, ar crește dependența Europei de materiile prime importate, cum ar fi litiul, nichelul și cobaltul, care sunt esențiale pentru producția de baterii. Majoritatea acestor materiale sunt extrase în afara Uniunii Europene, adesea în condiții care ridică probleme de mediu și etice.
Mizând exclusiv pe mobilitatea electrică creează noi dependențe și blocaje. Diversificarea surselor de energie, inclusiv a combustibililor cu emisii reduse de carbon, ar face tranziția mai rezilientă și mai echilibrată.
Combustibilii sintetici și regenerabili ca punte de legătură
Combustibilii sintetici, cunoscuți și sub denumirea de e-combustibili, sunt produși prin combinarea hidrogenului regenerabil cu dioxidul de carbon capturat. Rezultatul este un combustibil lichid care poate alimenta motoarele existente, fiind în același timp aproape neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon pe durata ciclului său de viață. Combustibilii regenerabili, precum uleiul vegetal hidrotratat (HVO), obținut din grăsimi reziduale și uleiuri vegetale, sunt deja produși la scară industrială. Aceștia pot fi utilizați în cazul majorității motoarelor diesel moderne fără a fi necesare modificări și emit o cantitate semnificativ mai mică de carbon decât motorina fosilă.
Acești combustibili oferă o cale imediată către reducerea emisiilor, fără a necesita înlocuirea a milioane de vehicule. În loc să impună o schimbare tehnologică completă, ei permit flotei existente să devină mai curată.
Acest lucru se întâmplă deja în unele părți ale Europei. În România, de exemplu, operatorii rafinăriilor evaluează proiecte de integrare a producției de motorină regenerabilă utilizând instalațiile existente (de exemplu, proiectul HVO al OMV Petrom). Acest lucru arată cum industriile energetice tradiționale pot evolua în loc să dispară, sprijinind atât obiectivele climatice, cât și stabilitatea industrială.
Combustibilii sintetici și regenerabili susțin, de asemenea, suveranitatea energetică. Prin producerea acestora în Europa, continentul poate reduce dependența de petrolul și gazul importate, păstrând în același timp procesul de creare în interiorul granițelor sale.
Avantajul ascuns al Europei: infrastructura existentă
Europa dispune deja de unul dintre cele mai avansate sisteme de distribuție a combustibililor din lume. Rafinăriile, conductele și stațiile de alimentare sunt răspândite și eficiente. Această rețea existentă constituie o oportunitate enormă pentru o tranziție către o economie cu emisii reduse de carbon, bazată pe combustibili noi, mai degrabă decât pe un sistem complet nou.
Adaptarea acestei infrastructuri pentru distribuția combustibililor sintetici și regenerabili ar fi mult mai puțin costisitoare decât construirea a milioane de noi puncte de încărcare sau consolidarea rețelelor naționale de energie electrică. De asemenea, se poate reduce amprenta ecologică a tranziției în sine prin reutilizarea a ceea ce există deja.
Această cale ar permite șoferilor să își păstreze vehiculele, companiilor de transport să își continue activitatea, iar guvernelor să avanseze către neutralitatea emisiilor de carbon fără a impune schimbări disruptive. Este o abordare pragmatică care accelerează decarbonizarea fără a impune costurile sociale și economice ale înlocuirii complete.
Coexistență, nu concurență
Vehiculele electrice și combustibilii cu emisii reduse de carbon sunt adesea prezentate ca tehnologii concurente, dar ele pot și ar trebui să coexiste. Mobilitatea electrică funcționează cel mai bine în zonele urbane, unde distanțele scurte și accesul facil la stațiile de încărcare o fac eficientă. Combustibilii regenerabili și sintetici, pe de altă parte, sunt ideali pentru transportul de mărfuri grele pe distanțe lungi și în regiuni în care infrastructura de încărcare rămâne limitată.
Combinarea celor două sisteme ar crea un model energetic mai rezistent și mai flexibil. De asemenea, ar preveni suprasolicitarea cererii de energie electrică, care altfel ar putea duce la instabilitate sau la creșterea prețurilor la energie.
Viitorul Europei nu ar trebui să depindă de o singură tehnologie. O abordare diversificată, care combină vehiculele electrice cu combustibilii cu emisii reduse de carbon, ar conduce la reduceri mai rapide ale emisiilor, ar consolida securitatea energetică și ar proteja competitivitatea economică.
Următoarea revoluție energetică europeană s-ar putea să nu vină din abandonarea stațiilor de alimentare cu combustibil, ci din transformarea a ceea ce curge prin acestea.