Va reuși Sébastien Lecornu acolo unde au eșuat predecesorii săi? Atuurile noului premier francez în lupta politică de la Paris

În calitate de ministru al Apărării începând cu 2022, Sébastien Lecornu a avut o misiune ușoară în Guvernul Franței. A avut la dispoziția sa un buget generos, în creștere, zeci de mii de angajați patrioți și disciplinați sub autoritatea sa și o misiune - apărarea împotriva agresiunii Moscovei, pe care puțini ar fi putut să o conteste. Funcția de premier, în care l-a nominalizat Emmanuel Macron, va fi mult mai dificilă însă, scrie CNN într-o amplă analiză despre misiunea noului prim-ministru francez. 

Sébastien Lecornu este ministrul cu cel mai îndelungat mandat din Guvernul francez. Acesta s-a bucurat de o stabilitate rară, însă acum în funcția de premier, Lecornu va trebui să se confrunte cu calculele complicate ale unui Parlament divizat și cu un buget pe care francezii par incapabili să îl accepte.

Când François Bayrou, cel mai recent ocupant ghinionist al reședinței premierului Franței, Matignon, s-a retras după ce a cerut un vot de încredere sortit eșecului (mulți comentatori sugerând că acesta era și scopul, să „abandoneze” o navă în prag de scufundare), titlurile din presa franceză s-au îndreptat către succesorul său.

Nu a apărut vreun cavaler în armură pregătit să salveze Franța. Emmanuel Macron este la cel de-al șaptelea prim-ministru, iar candidații viabili devin tot mai greu de găsit. S-a remarcat însă Lecornu. 

Mai presus de toate, Lecornu este „un ministru în care (Macron) are mare încredere”, a declarat pentru CNN Marc Lazar, profesor de istorie și politică la Sciences Po din Paris și la Școala de Guvernare LUISS din Roma.

Locotenent loial, politician discret, strateg pragmatic

Spre deosebire de ultimii doi premieri, Lecornu a fost un locotenent loial, aflat în mijlocul proiectului prezidențial de guvernare, a spus Lazar. Experiența sa în domeniul apărării ar fi putut chiar să fie un atu pentru președintele francez masiv nepopular, oferindu-i ocazia de a muta atenția publică asupra importanței reînarmării Armatei Franței.

El a devenit o prezență constantă în Guvern de când a fost numit în 2022, fiind considerat un soi de...„copil-minune”. La 35 de ani, a devenit cel mai tânăr ministru al Apărării din Franța în epoca recentă. 

Sébastien Lecornu și-a început cariera politică în partidul tradițional de dreapta, „Republicanii”, apoi s-a alăturat partidului centrist al lui Macron după ce a fost numit într-o funcție din eșalonul doi al Cabinetului. Ulterior, a purtat mai multe „pălării” ministeriale: responsabil de ecologie, comunități și apoi de teritoriile de peste mări.

În calitate de ministru al Apărării, a fost cu siguranță un supraviețuitor. Pe parcursul celor două mandate prezidențiale ale lui Macron, perioade dominate de turbulențe, Lecornu a fost o prezență neobișnuit de stabilă la masa Guvernului.

Funcția a avut provocările sale. În mandatul său, cel mai mare război din ultimii 80 de ani a izbucnit pe continentul european, iar Franța a fost profund implicată în apărarea Ucrainei de la invazia Rusiei din 2022.

Franța a furnizat arme mari și mici, precum și informații și instruire forțelor ucrainene, eforturi conduse în mare parte de abordarea pragmatică a lui Lecornu.

El a supravegheat dublarea bugetului apărării, lansarea unei noi familii de vehicule blindate – lucru problematic pentru aliați precum Marea Britanie – și a vândut arme franceze aliaților din întreaga lume, chiar și în fața competiției din partea SUA. Succesul său în supravegherea creșterii capacității militare a Franței l-a menținut, se pare, în funcție, notează CNN. 

Ideologic, Lecornu nu s-a blocat în poziții rigide, ceea ce l-a făcut fără îndoială o alegere potrivită pentru funcția de premier, unde va trebui să construiască punți între taberele politice pornind din centru.

Spre deosebire de alți colegi din Guvern, a evitat să se exprime public pe chestiuni precum războaiele culturale sau alte probleme controversate ale momentului, precum imigrația sau tensiunile legate de islam în Franța, aducând o demnitate tăcută cabinetului într-o epocă în care politica a devenit spectacol. 

Compromisul Lecornu

Potrivit lui Lazar, Lecornu reprezintă un compromis – este un politician de dreapta, dar totodată o figură a ceea ce francezii numesc „gaullism social”: conservatori care nu se tem să mărească taxele, spre deosebire de Macron, care este concentrat pe politici pro-business.

Un personaj jovial în spatele ușilor închise, Sébastien Lecornu este cunoscut pentru relațiile bune cu presa și pentru sprijinul câștigat în comunitatea militară franceză, ambele atuuri care îi vor fi de folos la Matignon.

Însă, aritmetica Adunării Naționale, principalul obstacol pentru adoptarea oricărui buget, nu s-a schimbat odată cu un nou prim-ministru.

Blocul lui Macron deține în continuare o poziție slabă în Parlamentul francez, fără majoritate și fără să dețină măcar statutul de cel mai mare partid.

Lazar a spus că atributul cheie al unui premier de succes acum este capacitatea de a unifica blocurile Adunării Naționale, care doresc să evite o nouă dizolvare a Parlamentului. Cum extrema dreaptă este singurul grup de așteptat să beneficieze de noi alegeri, asta înseamnă unirea tuturor parlamentarilor de la extrema stângă până la dreapta tradițională.

De când Emmanuel Macron a făcut surprinzătoarea mișcare a alegerilor anticipate anul trecut, parlamentarii francezi sunt împărțiți între trei blocuri:

• centrul (sprijinul legislativ slăbit al lui Macron);
• un grup de stânga dominat de extrema stângă:
• un bloc de extremă dreaptă care se așteaptă să preia puterea de la Macron în viitorul apropiat;

Coagularea în jurul bugetului pro-business și auster al lui Macron, menit să abordeze datoria publică în creștere, nu este nici prioritatea lor și nici interesul comun.

„Toate opțiunile din fața președintelui oferă o marjă de manevră extrem de redusă. Este extraordinar de dificil să găsești persoana potrivită”, a spus profesorul de științe politice Lazar.

Chiar și așa, având în vedere calculele politice, compromisurile și coalițiile sunt singurele căi de urmat dacă Lecornu speră să reușească acolo unde predecesorii săi, ambii numiți pentru abilitățile lor în aceste domenii, au eșuat.