Antena 3 CNN Show Tabloid VIDEO Gestul făcut de Regina Elisabeta în fața coșciugului Dianei a fost neprevăzut. Imaginile abia acum au fost desecretizate!

VIDEO Gestul făcut de Regina Elisabeta în fața coșciugului Dianei a fost neprevăzut. Imaginile abia acum au fost desecretizate!

 

La șapte zile după tragica ei trecere în neființă, Prințesa Diana a fost onorată cu o înmormântare publică. Eveniment care a strâns mai bine de 2,5 de miliarde de persoane în fața televizoarelor și alte trei milioane de persoane pe străzile din Londra, urmărind coșciugul de la Palatul Kensington până în Althorp, acolo unde se află locul ei de veci.

Imediat după slujba de procesiune, organizată la Capela St. James, coșciugul regretatei Prințese Diana a fost plimbat pe străzile din Londra. Fratele Dianei, Earl Spencer, cei doi fii, William și Harry, Charles, dar și Prințul Philip, au mers în convoi, pentru a o conduce pe cea care a fost „prințesa inimilor” pe ultimul drum. În tot acest timp, Regina Elisabeta, dar și alte rude, au așteptat cortegiul funeral în fața Palatului Buckingham.

VIDEO AICI.

 

Subiecte în articol: Regina Elisabeta Diana imagini mormant
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte