Răsturnare de situație în cazul descinderilor de astăzi, de la frații Tate. Mascații au efectuat percheziții și la o fostă polițistă care se pare că ar fi implicată în dosarul de trafic de persoane deschis pe numele celor doi.
Acuzaţii de abuz la adresa poliţiştilor din Ilfov după ce au intrat într-o sală de clasă şi au percheziţionat toţi elevii pentru a vedea dacă deţin arme.
Sunt percheziții în aceste momente la membrii clanului Chira. Polițiștii au descins la mai multe adrese din județele Călărași, Ilfov, precum și în municipiul București.
Avocaţii fostului preşedinte au anunţat astăzi, la termenul avut la Curtea de Apel, că îşi retrag cererea prin care contestau decizia CNSAS care l-a declarat pe Traian Băsescu colaborator al Securității.
Astăzi au fost montate semnele de circulaţie reflectorizate pe Şoseaua Antiaeriană din Bucureşti, după ce un tânăr a fost omorât pe trecerea de pietoni. Oamenii au blocat strada în semn de protest pentru că de zeci de ani acolo au fost accidente şi nu au fost montate semafoare şi limitatoare de viteză.
Oamenii care au răspuns la apelul lansat de George Simion, liderul partidului AUR, s-au întâlnit în Piaţa Universităţii din Bucureşti, iar apoi au plecat în marş către Piaţa Victoriei.
Sunt descinderi de amploare ale poliţiştilor şi comisarilor Gărzii de Mediu într-o localitate din Călăraşi. Oamenii legii fac verificări la persoanele care adună fier vechi.
Șoferii care nu pot fi testați pentru alcool sau droguri pot rămâne fără permis auto timp de 24 de ore. Aceasta este propunerea înaintată de Sindicatul Europol pentru a reduce numărul mare de accidente auto.