Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Grindina cât mingea de tenis a devastat case, maşini şi culturi | Pagube imense şi niciun ajutor

Grindina cât mingea de tenis a devastat case, maşini şi culturi | Pagube imense şi niciun ajutor

Elena Predoiu, Denisa Dicu
1 minut de citit Publicat la 18:50 24 Aug 2022 Modificat la 19:11 24 Aug 2022
grindina furtuna ploaie case masini culturi pagube
Grindina cât mingea de tenis a devastat case, maşini şi culturi | Pagube imense şi niciun ajutor

Seara trecută, localitatea Poşta Câlnău din judeţul Buzău a fost puternic lovită de grindină.

Culturile oamenilor care abia făceau faţă secetei au fost acum distruse de fenomenele meteo extreme.

"Cultura este afectată 100%. A picat o grindina foarte mare. În 49 de ani nu am văzut aşa de mare. Era ca oul de porumbel. Noi trăiam din asta şi acum nu mai avem", a spus Dănuţ Panait, agricultor.

Maşinile şi casele localnicilor au fost şi ele lovite de grindină.

"Pagubele aduse de ploaia cu grindină se pot observa cu ochiul liber şi în casele sau maşinile oamenilor. Luneta acestei mașini este complet distrusă", a prezentat Elena Predoiu, reporter Antena 3.

Un afluent al râului Ialomiţa a ieşit din matcă şi a inundat căile de acces, fermele şi 20 de gospodării din oraşul Fieni. Apa a fost atât de puternică încât a luat zeci de maşini.

"O viitură care ne-a mişcat remorca de cai care are o tonă, goală. A mișcat-o 150 de metri, o camionetă de 3,5 tone ne-a dus-o de aici la 700 de m şi o masină pe care a dus-o undeva la un kilometru", spune Mihai Vişan, fermier.

Iar pagubele ajung la sume enorme.

"Undeva la 40- 50 de mii de euro cu furaje cu tot şi cu stricăciunile care sunt adiacente", mărturiseşte fermierul.

"Din cauza ploilor abundente care au avut loc în ultimele zile, nivelul acestui pârâu din judeţul Dâmboviţa, a crescut cu până la 4 metri. Urma lăsată de apă încă se mai poate observa pe mal. Localnicii spun că de 40 de ani nu a mai avut loc o viitură atât de puternică", a transmis Denisa Dicu, reporter Antena 3.

Astfel de situaţii se pot repeta. Cei de la Apele Române au emis un cod galben de scurgeri importante pe versanţi, viiituri şi creşteri de debite la nivelul râurilor.

Avertizarea este valabilă până la miezul nopţii şi sunt vizate mai multe bazine hidrografice precum Someş, Mureş, Timiş, Olt, Argeş şi Siret.

×
x close