Antena 3 CNN Conferinţe Conferinţele România Inteligentă Digitalizarea, cheia supraviețuirii companiilor românești: ”Nu mai este un moft, ci sistemul nervos al unei companii”

Digitalizarea, cheia supraviețuirii companiilor românești: ”Nu mai este un moft, ci sistemul nervos al unei companii”

L.D.
1 minut de citit Publicat la 13:39 18 Iun 2026 Modificat la 13:40 18 Iun 2026
costin bacila maguay
Peste 200 de oameni de afaceri din România s-au reunit la Ploiești pentru a discuta provocările momentului. Foto: Antena 3 CNN

Criza politică, incertitudinea economică și lipsa forței de muncă îi obligă pe antreprenorii români să găsească soluții rapide pentru a-și proteja afacerile. Peste 200 de oameni de afaceri din România s-au reunit la Ploiești pentru a discuta provocările momentului: ce soluții au pentru a produce mai mulți bani, pentru a păstra locurile de muncă și pentru a face față provocărilor digitalizării.

Evenimentul, organizat de Antena 3 CNN și IMM România, reprezintă un spațiu de dialog și schimb de experiență între antreprenori, experți și parteneri instituționali, într-un context economic și politic extrem de complicat.

Unul dintre subiectele centrale ale dezbaterilor a fost transformarea digitală a companiilor și necesitatea investițiilor în tehnologie, infrastructură și securitate.

„Digitalizarea nu mai reprezintă un moft, ci reprezintă realmente sistemul nervos al unei companii și este foarte bine că participăm la acest eveniment, astfel încât să putem transmite către antreprenori, către autoritățile publice că este momentul să ia foarte în serios investiția în infrastructură, investiția în oamenii care să deservească infrastructura și aplicațiile software care sunt deja de neînlocuit în ceea ce privește operarea de zi cu zi”, a declarat Costin Băcilă, Business Development Manager Maguay.

Potrivit acestuia, competitivitatea companiilor depinde tot mai mult de capacitatea de a integra tehnologia în activitatea curentă și de a dezvolta echipe capabile să gestioneze noile sisteme digitale.

În cadrul conferinței a fost abordată și tema siguranței afacerilor, de la securitatea cibernetică până la soluțiile de asigurare menite să protejeze companiile într-un mediu economic tot mai imprevizibil.

Participanții au subliniat că digitalizarea, protecția datelor și reziliența în fața amenințărilor informatice nu mai sunt opțiuni, ci condiții esențiale pentru dezvoltarea și continuitatea afacerilor în anii următori.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close