Antena 3 CNN Conferinţe Conferinţele România Inteligentă În cât timp va fi construit noul terminal al Aeroportului Henri Coandă proiectat pentru aproximativ 30 de milioane de pasageri

În cât timp va fi construit noul terminal al Aeroportului Henri Coandă proiectat pentru aproximativ 30 de milioane de pasageri

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 13:54 30 Iun 2026 Modificat la 13:54 30 Iun 2026
terminal aeroport henri coanda randare 3d 1
Valoarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică este de aproximativ 18,4 milioane euro. Foto: Compania Națională Aeroporturi București

Se fac investiții majore pe aeroporturile din România. La Aeroportul Internațional Maramureș a fost inaugurat un nou terminal la standarde europene, iar Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București intră într-o nouă etapă de dezvoltare. A fost semnat contractul pentru proiectarea noului terminal, investiție care depășește 18 milioane de euro.

Prezent la inaugurarea noului terminal de la Baia Mare, Bogdan Stelian Mîndrescu, Preşedinte AAR & Director General Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, a declarat că proiectul are o însemnătate aparte pentru el, fiind inițiat încă din perioada în care coordona domeniul aviației și al fondurilor europene în minister.

„Mă bucur să mă aflu astăzi la Baia Mare. Este un proiect de suflet sau unul dintre proiectele mele de suflet, dacă pot spune așa, încă din perioada în care eram în Ministerul Transporturilor, împreună cu domnul președinte Sorin Grindeanu, și eram răspunzător de zona de aviație, cât și de zona de fonduri europene. Am reușit și am semnat contractul de finanțare pentru acest terminal nou. Este un lucru care creează premise de dezvoltare regională, cât și zonală, pentru un teritoriu atât de frumos, județul celor patru țări”, a declarat acesta.

Oficialul a vorbit și despre cel mai mare proiect aeroportuar aflat în pregătire în România, noul terminal al Aeroportului Internațional „Henri Coandă”.

„Legat de Aeroportul Otopeni, astăzi s-a semnat contractul de proiectare și asistență tehnică. El se va derula pe o perioadă de 10 ani și jumătate, din care doi ani sunt alocați studiului de fezabilitate și proiectării, trei ani și jumătate pentru asistență în timpul construcției și implementării, iar încă cinci ani reprezintă perioada de asistență pe durata garanției de execuție. Am cerut să se reducă durata construcției de la 10 ani, cum era prognozat inițial pentru noul terminal. Nu aș vrea să mergem într-o zonă în care să exagerăm, deși, dacă ne uităm la alte state europene, precum Germania, vedem că aeroportul Berlin a fost construit în peste opt ani. Sunt convins că la Otopeni nu va fi aceeași situație”, a spus Bogdan Stelian Mîndrescu.

Compania Națională Aeroporturi București a anunțat că a semnat contractul pentru proiectarea noului terminal al Aeroportului Internațional „Henri Coandă”, considerat cel mai mare și mai complex proiect de infrastructură aeroportuară din România.

Noul terminal va avea o suprafață de aproximativ 176.000 de metri pătrați și este proiectat pentru a răspunde traficului estimat pentru anul 2040, de aproximativ 30 de milioane de pasageri anual. În perioadele de vârf, infrastructura va putea procesa până la 6.500 de pasageri pe oră.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close