Antena 3 CNN Coronavirus Dr. Anthony Fauci spune câte doze de vaccin sunt necesare pentru imunizarea completă anti-COVID

Dr. Anthony Fauci spune câte doze de vaccin sunt necesare pentru imunizarea completă anti-COVID

Dr. Antony Fauci, oficialul american cu cea mai înaltă autoritate în contracararea pandemiei de coronavirus, pledează cauza unei doze suplimentare de vaccin, anunță CNN.

Dr. Anthony Fauci spune câte doze de vaccin sunt necesare pentru imunizarea completă anti-COVID
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    03 Sep 2021   •   14:00

Fauci a citat, în acest sens, două studii realizate în Israel, care au arătat o reducere a infectărilor printre persoanele care au primit o a treia doză.

"Există motive întemeiate să credem că o a treia doză va fi de durată iar dacă este de durată, atunci este probabil că o schemă bazată pe administrarea de trei doze va deveni rutina", a spus directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase în cadrul unui briefing desfășurat joi în SUA.

În Statele Unite, prerogativa de a decide dacă se va administra populației o a treia doză aparține agenției federale pentru alimente și medicamente, FDA.

Agenția analizează această opțiune după ce, luna trecută, companiile Pfizer și Moderna au solicitat FDA autorizarea administrării celei de-a treia doze de vaccin fie după șase luni, fie după opt luni de la injectarea cu prima doză.

Atât Pfizer cât și Moderna produc vaccin anti-COVID bazat pe tehnologia ARN mesager, administrat potrivit schemei actuale în două doze.

Șeful serviciului de sănătate publică din SUA recomandă administrarea "pe scară largă" a dozei suplimentare

Cu eventuala aprobare a FDA, administrarea celei de-a treia doze în SUA ar putea începe, cel mai devreme, la 20 septembrie, a estimat șeful serviciului de sănătate publică din SUA,  Dr. Vivek Murthy.

"La un moment dat, am putea dispune de o modalitate de a spune cine are nevoie și cine nu are nevoie de o doză suplimentară. În acest moment nu avem un astfel de indicator și acesta este motivul pentru care susținem nu doar vaccinarea tuturor, indiferent dacă oamenii avut boala sau nu, dar și administrarea pe scară largă atunci când vine vorba de dozele suplimentare, pentru prelungirea protecției", a precizat dr. Murthy.

Administrarea de doze suplimentare fost autorizată de FDA în procedură de urgență, luna aceasta, doar pentru persoanele imunocompromise (cu sistemul imunitar afectat).

Chiar dacă injectarea cu a treia doză nu este încă disponibilă pentru publicul larg, departamentele locale din SUA au raportat o creștere a solicitărilor populației de a se programa la doza suplimentară, notează CNN.

Deocamdată, în SUA preocuparea principală a autorităților rămâne creșterea ratei de vaccinare conform actualei scheme, cu două doze.

Aproximativ 52,7% din populație a fost complet imunizată.

Sursa citată mai arată că, din 10 state americane cu cea mai rea situație a cazurilor de COVID, șapte se află în topul celor mai bune 10 rate ale vaccinării.

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close