Antena 3 CNN Coronavirus Bilanț COVID-19 din 2 februarie 2022, în România. Peste 35.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Bilanț COVID-19 din 2 februarie 2022, în România. Peste 35.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Bilanț COVID-19 din 2 februarie 2022, în România. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 35.802 de cazuri.

Bilanț COVID-19 din 2 februarie 2022, în România. Peste 35.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore
Sursa foto: Ezra Acayan/Getty Images
de Andreea Cigolea    |    02 Feb 2022   •   10:39

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 35.802 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 4.216 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.709 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

În total, până astăzi, 2 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.292.345 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 59.563 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

1.941.797 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.779 persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 60.242 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Bilanț COVID-19 din 2 februarie 2022, în România. Distribuția pe județe

În intervalul 01.02.2022 (10:00) – 02.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 120 de decese (69 bărbați și 51 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani,  Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 120 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă  30-39 ani, 5 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 la categoria de vârstă peste 80 ani.

116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 120 de pacienți decedați, 86 au fost nevaccinați și 34 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 ani. 33 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar un pacient decedat nu prezenta comorbidități.

Bilanț COVID-19 din 2 februarie 2022, în România. 120 de decese

Au fost raportate 13 decese anterioare intervalului de referință, survenite 3 în luna octombrie 2021, 5 în luna noiembrie 2021, 2 în decembrie 2021 și 3 în luna ianuarie 2022, în județul Harghita.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.438, cu 457 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 973 de persoane, cu 36 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 973 pacienți internați la ATI, 821 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 838 sunt minori, 819 fiind internați în secții, cu 17 mai mult decât în ziua anterioară și 19 la ATI, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.864.837 de teste RT-PCR și 7.476.676 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 36.396 de teste RT-PCR (20.821 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.575 la cerere) și 73.445 de teste rapide antigenice. 

×
Subiecte în articol: coronavirus
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close