Antena 3 CNN Coronavirus Bilanț vaccinare 24 martie. Aproape 60.000 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore

Bilanț vaccinare 24 martie. Aproape 60.000 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore

CNCAV a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 59.108 de persoane. 30.797 dintre acestea au primit prima doză, în timp ce pentru un număr de 28.311 de oameni a fost administrată doza de rapel.

Bilanț vaccinare 24 martie. Aproape 60.000 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore
Sursa foto: Hepta
de Maria Zărnescu    |    24 Mar 2021   •   18:43

De la începutul campaniei de vaccinare, la data de 27 decembrie 2020, au fost administrate 2.685.878 de doze, unui număr de 1.831.477  persoane. În România, sunt în prezent 854.401 de persoane vaccinate anti-COVID cu ambele doze, dar și 977.076 de oameni care au primit prima doză de ser.

Numărul total de reacții adverse înregistrate pe teritoriul țării este de 9.406, fiind atât reacții comune, cât și minore.

Potrivit datelor oferite de CNCAV au fost 922 de reacții de tip local cu durere la locul injectării și 8.484 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie). Totodată, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinare Anti-COVID a menționat că 102 reacții adverse sunt în curs de investigare.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 239 de reacții comune și minore, din care: 12 reacții de tip local și 227 de reacții generale.

Actualizare zilnică – evidența persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 1. Număr de doze administrate de vaccin...

Publicată de RO Vaccinare pe Miercuri, 24 martie 2021

Bilanțul îmbolnăvirilor de COVID-19 în România

La data de 24 martie, Grupul de Comunicare Strategică a raportat 6.136 cazuri noi, 137 decese, 1.351 de persoane internate la ATI.

Două dintre decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 54 decese la categoria de vârstă 70-79 de ani și 39 de decese la categoria de peste 80 de ani.

130 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.359. Dintre acestea, 1.351 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.549.158 de teste RT-PCR și 531.600 de teste rapide antigenice.

×
Subiecte în articol: bilant vaccinare COVID-19 România
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close