Antena 3 CNN Coronavirus 6 din cei 10 copii infectați cu COVID la ATI, internați la Iași. Dr. Alina Belu: ”Nu poţi să rişti să nu îi pui pe secția ATI”

6 din cei 10 copii infectați cu COVID la ATI, internați la Iași. Dr. Alina Belu: ”Nu poţi să rişti să nu îi pui pe secția ATI”

Bilanțul de astăzi, 13 septembrie, arată că din totalul pacienților internați în spitale COVID, 162 sunt minori, 152 fiind internați în secții și 10 la ATI.

6 din cei 10 copii infectați cu COVID la ATI, internați la Iași. Dr. Alina Belu: ”Nu poţi să rişti să nu îi pui pe secția ATI”
Sursa foto: Chris McGrath/Getty Images
de Andreea Cigolea    |    13 Sep 2021   •   15:30

Șase din cei 10 sunt internați la Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria din Iași. Se pare că medicii au luat decizia să îi interneze pe secția de Terapie Intensivă pentru a putea interveni rapid în cazul în care starea lor se agravează.

”Îi punem pe ATI pentru că pacientul pediatric are risc de decompensare. O deshidratare la un pacient pediatric are risc mai mare decât la un adult, de aceea ne luăm o măsură de precauție. Acel copil va fi monitorizat permanent, pentru a evita o decompensare.

Pacienții de la ATI nu sunt doar cei intubați și ventilați mecanic, ci și cei cu risc, în dezechilibru hemodinamic. Niciodată nu poți să riști să nu pui un astfel de caz pe ATI, fiindcă se poate decompensa în orice secundă”, a declarat dr. Alina Belu pentru Libertatea. 

Un alt caz este cel al unui copil cu pielonefrită cronică, o afectare gravă a rinichiului. Dr. Alina Belu spune că majoritatea celor ajunși în această situație au comorbidități peste care se adaugă și riscurile în urma infectării cu SARS-CoV-2. 

Bilanț COVID-19 din 13 septembrie 2021, în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.849 noi cazuri de coronavirus.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.288. Dintre acestea, 633 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 162 sunt minori, 152 fiind internați în secții și 10 la ATI.

×
Subiecte în articol: COVID-19 copii
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close