Antena 3 CNN Coronavirus Dr. Florin Roșu, șef Secție ATI, mărturie cutremurătoare de la Terapie Intensivă: "Efectele sunt devastatoare!"

Dr. Florin Roșu, șef Secție ATI, mărturie cutremurătoare de la Terapie Intensivă: "Efectele sunt devastatoare!"

Dr. Florin Roșu, șeful Secției de Terapie Intensivă de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a explicat, într-o mărturie cutremurătoare la Antena 3, ce efecte are infecția cu coronavirus asupra organismului uman.

Dr. Florin Roșu, șef Secție ATI, mărturie cutremurătoare de la Terapie Intensivă: "Efectele sunt devastatoare!"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Iul 2020   •   17:50

"Fără doar și poate, din punctul meu de vedere, și al colegilor care au această specialitate, lucrul cu pacientul este foarte dificil. Aveți expresia asta că suntem medici în prima linie. Din nefericire, noi suntem medici în ultima linie pentru că în momentul în care pacientul ajunge în Terapie Intensivă are din partea Marelui Arhitect al Universului două direcții: ori să fie întors spre spital, adică în pavilion, ori dacă nu, să se îndrepte către o parte mai puțin bună a existenței noastre", a declarat dr. Florin Roșu.

Șeful Secției ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a povestit și ce se întâmplă cu pacienții infectați cu coronavirus care ajung la Terapie Intensivă, dar și ce efecte devastatoare lasă în urmă virusul ucigaș.

"Munca în Terapie Intensivă necesită renunțarea la viața privată pentru că trebuie o dedicare extraordinară atât din partea medicilor, cât și din partea personalului sanitar. Discutăm, de când a început pandemia, despre medici. Să știți că actul medical nu poate fi realizat decât împreună cu asistente, infirmiere și îngrijitoare.

COVID-19, o boală care nu respectă nicio regulă învățată de medici

Din nefericire, este o patologie nouă. O boală cu care ne-am întâlnit pentru prima oară, o boală care nu respectă nicio regulă cu care am fost învățați. Nici în școală, nici în experiența medicală. Am înființat Secția de Terapie Intensivă în urmă cu 11 ani, în consecință, împreună cu colegii mei, avem o experiență destul de vastă în ceea ce înseamnă îngrijirea pacientului în boli infecțioase, însă această maladie ne-a surprins din toate punctele de vedere.

Inclusiv de la debut și în ceea ce reprezintă plaja de simptome pe care o prezintă. Este o plajă extraordinar de vastă, în consecință diagnosticul diferențial este foarte dificil de realizat. Efectele pe care le lasă asupra organismului sunt, de cele mai multe ori, devastatoare. Am avut cazuri de pacienți pe care am reușit să îi vindecăm de Sars-Cov-2, adică agentul patogen care determină boala COVID-19, dar din nefericire pacientul a decedat din cauza efectelor pe care le-a lăsat asupra organismului.

Și aici ne referim la efectele la nivel pulmonar, cardiac, pancreatic, renal și hepatic. În consecință, este o boală foarte dificilă, o boală capricioasă care, în fiecare zi, ne surprinde", a precizat dr. Roșu.

×
Subiecte în articol: coronavirus
Parteneri
Perioada care nu va mai fi luată în calcul la pensii
x close