Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Punctul de întâlnire Dr. Simin Florescu, despre relaxarea măsurilor: Nu înseamnă că revenim la vechile obiceiuri. Trebuie să stăm la distanță unii de ceilalți

Dr. Simin Florescu, despre relaxarea măsurilor: Nu înseamnă că revenim la vechile obiceiuri. Trebuie să stăm la distanță unii de ceilalți

Simin Florescu, directorul medical al Spitalului Victor Babeș, care luptă în linia întâi pentru a salva viața pacienților cu coronavirus, atrage atenția că pericolul de infectare nu a trecut și, chiar dacă măsurile de restricție se relaxează, trebuie să fim foarte responsabili în continuare și să evităm interacțiunea directă cu alte persoane.

Dr. Simin Florescu, despre relaxarea măsurilor: Nu înseamnă că revenim la vechile obiceiuri. Trebuie să stăm la distanță unii de ceilalți
13 Mai 2020   •   20:51

"Noi, medicii, vedem multe lucruri și nu putem vorbi de o relaxare la modul "gata, a trecut". Sub nicio formă. Putem vorbi de o relaxare la modul "bun, acum știm ce avem de făcut ca să nu ne îmbolnăvim sau ca să ne îmbolnăvim cât mai puțin cu putință". Acum va trebui să avem grijă să păstrăm distanța, să păstrăm regulile de igienă ca să ne îmbolnăvim cât mai puțin.

Sper că lumea a înțeles că această relaxare nu înseamnă că revenim la vechile obiceiuri. Nu mai putem sta toți împreună, de a mânca împreună, de a râde împreună. Aceste lucruri trebuie să fie mai distanțate. Eu știu că suntem un popor latin, dar ar trebui să ne impunem niște obiceiuri mai anglo-saxone ca să micșorăm riscul de a ne îmbolnăvi", a explicat medicul la emisiunea "Punctul de Întâlnire" de la Antena 3.

Utilizarea aerului condiționat, un pericol de infectare?

Simin Florescu spune că aerul condiționat reprezintă un risc mult mai mic decât contactul direct cu alte persoane.

"Există foarte mulți germeni care se pot transmite respirator, nu e vorba numai de virus. Cred că există tot felul de mijloace tehnice de prevenire a acestor infectări. Există tot felul de filtre, tot felul de soluții de dezinfecție, nu cred că asta ar fi o problemă. E mult mai puțin periculos decât contactul direct și apropiat dintre noi. Cel mai ușor se transmite virusul prin tuse, strănut și vorbit. Și contaminarea suprafețelor".

Dr. Simin Florescu, despre relaxarea măsurilor: Nu înseamnă că revenim la vechile obiceiuri. Trebuie să stăm la distanță unii de ceilalți

×
Subiecte în articol: simin florescu Punctul de întâlnire
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close