Antena 3 CNN Coronavirus Peste 50% din noile infectări sunt în rândul vaccinaților, conform INSP

Peste 50% din noile infectări sunt în rândul vaccinaților, conform INSP

Premieră de la începutul pandemiei. INSP anunţă că pestre 50% din numărul celor infectaţi în ultima săptămână sunt persoane vaccinate.

Peste 50% din noile infectări sunt în rândul vaccinaților, conform INSP
Sursa foto: Hepta
de Dana Musceleanu    |    23 Feb 2022   •   11:38

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează miercuri că, în săptămâna 14 - 20 februarie, 43,9% din cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti, Timiş, Cluj, Constanţa şi Ilfov.

Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, 49,8% din cazurile confirmate au fost înregistrate la nevaccinaţi. Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 47% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

De asemenea, în ultima săptămână, 29,2% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Prahova, Bihor, Iaşi şi Constanţa. 83,7% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei de COVID-19 şi până în prezent, 86,1% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,6% - la bărbaţi. Conform INSP, 93,4% din decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

În ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 11.477 de cazuri noi de coronavirus. De asemenea, au fost raportate 119 decese, dintre care 9 anterioare intervalului de referință.

 

×
Subiecte în articol: INSP COVID-19
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close