Antena 3 CNN Coronavirus Petreceri cu o mulțime de tineri în Centrul Vechi al Capitalei, în plină pandemie de coronavirus

Petreceri cu o mulțime de tineri în Centrul Vechi al Capitalei, în plină pandemie de coronavirus

Centrul Vechi din Capitală a devenit neîncăpător pentru tinerii care au ignorat faptul că suntem în plină pandemie. Muzica a răsunat în aer liber şi s-a dansat fără să se mai ţină cont de distanţare. Asta deşi numărul infectărilor cu coronavirus creşte de la o zi la alta.

Petreceri cu o mulțime de tineri în Centrul Vechi al Capitalei, în plină pandemie de coronavirus
de Claudia Simion    |    28 Iun 2020   •   08:33

Vremea bună i-a scos din case pe petrecăreţii care au chefuit până în zori la terasele din Centrul Vechi. Pe una dintre străduţe a fost atât de aglomerat încât trecătorii au fost nevoiți să se înghesuie pe lângă petrecăreţi.

Responsabilii teraselor susţin că au încercat să-i convingă pe oameni să respecte măsurile de siguranţă însă spun că nu au reuşit de fiecare dată.

Totuși, au fost şi câţiva petrecăreţi care nu au uitat cât de important este să păstreze distanţarea în continuare.

"Nu ar trebui să se distreze aşa din cauza coronavirusului. Trebuie să ne distanţăm. Nu respectă toată lumea măsurile, am observat că se creează aglomerație, eu încerc să evit locurile aglomerate", a spus o tânără.

De vreme ce se anunţă o vreme deosebit de caldă în zilele următoare, nu este exlus ca terasele din Centrul Vechi să fie pline seară de seară.

Cazuri de coronavirus în România

Potrivit ultimei raportări, până sâmbătă, 27 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.022 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.530 au fost declarate vindecate și externate.

1.589 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 26.06.2020 (10:00) – 27.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (6 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Galați, București, Neamț, Prahova și Suceava.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 325 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 199 de pacienți.

Petreceri cu o mulțime de tineri în Centrul Vechi ai Capitalei, în plină pandemie de coronavirus

×
Subiecte în articol: centrul vechi coronavirus
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close