Antena 3 CNN Coronavirus Un "tratament-minune" pentru dezvaccinare anti-COVID, pune în pericol viaţa oamenilor. Octavian Jurma: "Poate duce la deces"

Un "tratament-minune" pentru dezvaccinare anti-COVID, pune în pericol viaţa oamenilor. Octavian Jurma: "Poate duce la deces"

Un "tratament-minune" prezentat pe reţelele sociale pune în pericol viaţa oamenilor. Deja sunt mai mult de 1,5 miliarde de căutări pentru acest tratament, care promite să scape oamenii de efectele vaccinului împotriva SARS-CoV-2.

Un "tratament-minune" pentru dezvaccinare anti-COVID, pune în pericol viaţa oamenilor. Octavian Jurma: "Poate duce la deces"
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    18 Noi 2021   •   14:46

Cu toate că reţelele au eliminat clipurile în care apărea, utilizatorii au găsit căi să ocolească interdicţia. Remediul a fost prezentat prima oară de un osteopat din Statele Unite şi a fost promovat ulterior de anti-vaccinişti. 

Cercetătorul Octavian Jurma a explicat, joi, la Antena 3, cât de periculoase sunt substanțele recomandate pe internet și cum ne putem feri de pericole, atunci când nu avem destule informații.

"Ideea de dezvaccinare e absurdă. Vaccinul se elimina în câteva zile din organism. Iar efectele de lungă durată sunt memoria sistemului imunitar, de care nu ai cum să scapi.

Aceste substanțe sunt, de cele mai multe ori, din gama produselor de curățare casnică. Sunt tot soiul de detergenți, foarte toxici. Această substanță în particular, ingerată în cantități de peste 15 grame, poate duce la deces, convulsii.

Se recomandă purtarea mănușilor dacă este folosită pentru uz casnic. Este un ierbicid, distruge buruienile, insectele, mucegaiul. Este o substanță toxică. Ideea să faci baie în așa ceva ca să te devaccinezi (...) arată un nivel foarte redus de înțelegere a mediului natural.

Vaccinul nu se stochează în organism, să te poți spala de el, să poți scapă de el. El se elimina oricum din organism. Ceea ce rămâne în urma lui este memoria imună pe care ne-o dorim, și care, atunci când organismul nostru se întâlnește cu virusul, să știe ce are de făcut. Să nu se comporte ca un soldat trimis pe front fără a fi instruit. Este un act de instruire a soldaților noștri imuni. Și, de aceea, nu vrem să îi dez-instruim, chiar dacă am avea această șansă miraculoasă.

Să nu uităm că sunt și alte recomandări, substanțe pe care, dacă le ingerăm, "scăpăm de infectare". Unele dintre ele sunt produse farmaceutice, altele tot de uz casnic, care pot face foarte mult rău. O scurtă discuție cu medicul poate să confirme sau să infirme dacă o anumită substanță, pe care dorim să o folosim, este utilă sau nu."

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close