Antena 3 CNN Coronavirus UNIFARM: 200.000 de teste PCR şi un milion de teste rapide vor ajunge curând în România

UNIFARM: 200.000 de teste PCR şi un milion de teste rapide vor ajunge curând în România

România așteaptă o comandă de 200.000 de teste PCR şi un milion de teste rapide pentru coronavirus din Coreea de Sud, a anunțat Adrian Ionel, șeful UNIFARM, care spune că testele vor ajunge pentru cel puţin două luni.

UNIFARM: 200.000 de teste PCR şi un milion de teste rapide vor ajunge curând în România
Sursa foto: Pixabay
21 Mar 2020   •   18:42

"Aşteptăm să ne vină comanda de două sute de mii de teste PCR şi un milion de teste rapide. Ne vor ajunge pentru cel puţin două, trei luni de zile din acest moment. Singurul loc în care vor ajunge este depozitul UNIFARM de unde vor fi distribuite către toate unităţile care folosesc acest tip de diagnnoză Spitalele de boli infecţioase sunt în primul val, urmând ca în al doilea val, dacă depăşim un anumit număr de pacienţi să fie cuprinse şi alte unităţi medicale convertite în unităţi de tratament al Covid", a declarat Adrian Ionel.

Directorul UNIFARM spune că deja alte transporturi cu mănuşi sterile, măşti, bonete, alcool sanitar, combinezoane şi dezinfectante au plecat spre mai multe unităţi sanitare din ţară. "Încă două maşini au plecat în zone limitrofe Bucureştiului, în judeţe adiacente Bucureştiului, iar alte 3 maşini au plecat către Arad, Cluj, Timişoara, iar în cursul nopţii trecute maşinile noastre au fost cu distribuţia în zona Moldovei, aceste tururi se reiau în cursul nopţii de astăzi pe mâine, şi în cursul zilei de mâine"

Primul TIR cu un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane a ajuns în ţară pe 19 martie. Transportul a fost blocat o perioadă în vama turcă.

"Ca şi cooperare interstatală stăm foarte bine în acest moment, se discută la nivel diplomatic şi se eliberează căile de acces dinspre şi spre ţara noastră ca să putem aduce în regim foarte ok, avem puse la dispoziţie şi nişte avione cu care putem să importăm marfa, TAROM-ul este alături de noi şi ne ajută foarte mult, MAPN -ul ne ajută cu toate forţele, MAI ne creează culoarele de escortare a maşinilor, culoare de viteză, e o colaborare foarte ok între toate instituţiile statului, toată lumea realizează caracterul de urgenţă al acestor lucruri", spune Adrian Ionel.

 

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: unifarm coronavirus
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close