Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. A vrut să-şi impresioneze iubita şi a ajuns cu maşina pe un gard

Infotrafic. A vrut să-şi impresioneze iubita şi a ajuns cu maşina pe un gard

Infotrafic. A vrut să-şi impresioneze iubita şi a ajuns cu maşina pe un gard
Sursa foto: Foto: Intact Images
15 Noi 2010   •   09:00

Teribilism şi neatenţie, în acest week-end, la Deva. Din fericire totul s-a terminat doar cu o cascadorie periculoasă pentru un tânăr şofer şi prietena lui. Din cauza vitezei, maşina lor a zburat de pe şosea şi a aterizat pe un gard. Martori au fost câţiva poliţişti care făceau o razie. Oamenii legii au fost nevoiţi să renunţe temporar la misiunea lor şi să o calmeze pe prietena şoferului care intrase în stare de şoc.

Distracţia s-a terminat în mâinile poliţiştilor pentru şoferul vitezoman şi iubita lui. Nici acestora nu le-a venit să creadă cât noroc au avut cascadorii de ocazie.

Nu a fost singura provocare pentru poliţişti. Au fost nevoiţi să calmeze şi o tânără surescitată de evenimente.

Pentru că a agresat un poliţist, tânăra recalcitrantă a fost amendată. Amendă a primit şi şoferul cascador. A avut noroc pentru că etilotestul a arătat că îi place doar viteza.

Dacă a încercat să-şi impresioneze prietena cu talentul de şofer, tânărul a reuşit. Fata nu va uita curând experienţa.


×
Subiecte în articol: Infotrafic deva cascadorie gard accident
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close