Antena 3 CNN Economic Biz News Business Un manager român este plătit de trei ori mai mult decât unul din Vest

Un manager român este plătit de trei ori mai mult decât unul din Vest

Un manager român este plătit de trei ori mai mult decât unul din Vest
25 Sep 2008   •   18:02

"Managerii din România sunt plătiţi de 3 ori mai mult decât cei din Munchen, Paris sau Londra, salariile acestora oscilând între x şi câteva milioane de euro", a declarat recent Ion Ţiriac într-un interviu acordat Ziarului Financiar.

În opinia sa, în România este foarte greu să găseşti manageri şi nu există niciodată certitudinea că aceştia sunt persoanele potrivite pentru acel post. De asemenea managerii români nu acumulează suficientă experienţă în domeniu deoarece îşi schimbă locul de muncă prea des. Mutările dese au ca scop creşterea salariului, nu creşterea profesională.

Această părere este împărtăşită şi de Federico Vione, CEO-ul pentru Europa de Est şi Balcani al Adecco, cea mai mare companie de resurse umane din lume: "Managerii români îşi schimbă jobul prea des. Când aceste persoane ajung la un anume nivel trebuie să aibă experienţă pentru a justifica un pachet salarial mare. Însă un an într-o companie nu este suficient pentru a căpăta know-how", a precizat el.

Antreprenorii români plătesc de trei ori mai mult unui manager local, faţă de companiile străine. Acolo însă, spre deosebire de România, un manager "mercenar", cu o rată mare de transferuri, nu este agreat. Companiile nu privesc cu ochi buni un manager care îşi schimbă des compania, şi pe drept motiv. Acesta nu acumulează suficientă experienţă în domeniu şi nu prezintă nicio garanţie în privinţa loialităţii sale.

“Managerii străini sunt şocaţi de pretenţiile financiare ale angajaţilor români, de comoditatea lor, de neseriozitatea lor şi de raportul disproporţionat între ce vor să ofere şi pretenţiile pe care le au de la un angajator”, spune Mihaela Perianu, directorul general al grupului de recrutare şi consultanţă AIMS Human Capital.


Antena3.ro

×
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close