Antena 3 CNN Economic Biz News FMI prezintă autorităţilor române o parte din condiţiile unui împrumut

FMI prezintă autorităţilor române o parte din condiţiile unui împrumut

FMI prezintă autorităţilor române o parte din condiţiile unui împrumut
Sursa foto: fmi
18 Mar 2009   •   14:19

Experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) vor prezenta miercuri autorităţilor române o parte din condiţiile pentru încheierea unui acord, a declarat, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, citat de Mediafax.

Acordul cu FMI are un caracter preventiv şi nu obligă la majorarea cotei unice şi a TVA, a declarat astăzi premierul Emil Boc. El a precizat, totodată, că România are nevoie de banii de la Fond pentru a relansa economia ţării prin investiţii. De aceeaşi părere este şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, care susţine că un acord cu Fondul Monetar este benefic pentru toţi. Din suma pe care o vom împrumuta de la FMI, aproximativ două treimi vor merge la Banca Naţională a României şi mai puţin de o treime la Ministerul Finanţelor.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: FMI imprumut de la fmi
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close