Antena 3 CNN Economic Biz News Guvernul a amânat decizia în cazul certificatelor energetice, pe care le-a considerat obligatorii în tranzacţiile imobiliare

Guvernul a amânat decizia în cazul certificatelor energetice, pe care le-a considerat obligatorii în tranzacţiile imobiliare

Guvernul a amânat decizia în cazul certificatelor energetice, pe care le-a considerat obligatorii în tranzacţiile imobiliare
Sursa foto: Romanii sunt obligati sa prezinte chiriasilor sau cumparatorilor casei certificatul energetic
12 Mai 2010   •   15:34

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi, 12 mai 2010, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca de la data de 15 iunie 2010, proprietarii de clădiri sunt obligaţi să prezinte potenţialilor cumpărători sau chiriaşi certificate privind performanţa energetică a locuinţei, conform unui comunicat de presă remis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), către Antena3.ro. Ulterior, Biroul de Presă a Ministerului a publicat o rectificare, prin care Guvernul a decis amânarea deciziei.

Legea privind performanţa energetică a clădirilor reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2002/91/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind performanţa energetică a clădirilor şi a intrat în vigoare în ţara noastră la 1 ianuarie 2007. Pentru că la acea dată nu existau suficienţi experţi calificaţi şi autorizaţi, România a beneficiat de termenul de graţie de 3 ani, prevăzut de directivă, pentru a putea pune în aplicare integral, dispoziţiile, termen care s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2010.

Documentul oficial al MDRT, remis către Antena3.ro indică cum că certificatul de performanţă energetică este un document tehnic, cu caracter informativ şi care atestă performanţa energetică a unei clădiri. Prin certificat, potenţialul cumpărător sau chiriaş este informat asupra performanţei energetice a apartamentului, exprimată, în principal, prin:
? consumul total anual specific de energie, exprimat în kWh/mp arie utilă, respectiv prin consumul de căldură anual specific pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat;
? eficienţa energetică a apartamentului, prin încadrarea acestuia într-o clasă energetică (de la clasa A-eficienţă energetică ridicată, la clasa G-eficienţă energetică scăzută), funcţie de consumul total anual specific de energie.

De asemenea, certificatul conţine o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea calităţii locuinţei, din punctul de vedere al consumurilor energetice.
Certificatul ţinteşte un consum de sub 100 kWh/ m2an

Majoritatea clădirilor vechi din România sunt încadrate în clasele energetice C şi D şi au consumuri specifice anuale pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat peste 200 kWh/m2an. Ţinta consumului anual specific de energie pentru încălzire, stabilită prin legislaţie este de sub 100 kWh/m2an.

Certificatul de performanţă energetică se elaborează în baza ?Metotologiei de calcul al performanţei energetice a clădirilor?, disponibilă şi pe site-ul , secţiunea Construcţii şi este valabil 10 ani de la data emiterii. Acesta se elaborează de către auditori energetici pentru clădiri, persoane fizice atestate. Până la 30 aprilie 2010, au fost atestaţi tehnico-profesional ca auditori energetici pentru clădiri 767 de specialişti, iar lista acestora este disponibilă pe site-ul ministerulului www.mdrt.ro, secţiunea Construcţii/Atestări tehnico-profesionale.

MDRT a transmis după publicarea comunicatului iniţial o rectificare, prin care ?membrii Guvernului au avut astăzi o discuţie referitoare la proiectul de ordonanţă de urgenţă propus de MDRT cu privire la introducerea certificatelor energetice în tranzactiile imobiliare şi s-a decis amânarea aprobării acestui proiect de act normativ?.

Antena3.ro


×
Subiecte în articol: energie ordonanta guvern
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close