Antena 3 CNN Economic Biz News Măsura luată de o ţară din Europa care a fericit milioane de şoferi. "Decizia va fi aplicată în 24 de ore, altfel se întâmplă ASTA!"

Măsura luată de o ţară din Europa care a fericit milioane de şoferi. "Decizia va fi aplicată în 24 de ore, altfel se întâmplă ASTA!"

Măsura luată de o ţară din Europa care a fericit milioane de şoferi. "Decizia va fi aplicată în 24 de ore, altfel se întâmplă ASTA!"
de O.P.    |    29 Aug 2012   •   06:35

Preţurile carburanţilor din Franţa vor scădea cu până la 6 eurocenţi pe litru, din care 3 cenţi vor fi suportaţi de stat, iar restul de către benzinării, a anunţat marţi ministrul Economiei şi Finanţelor, Pierre Moscovici.

Măsura, care prevede reducerea temporară a accizelor carburanţilor, va fi aplicată timp de trei luni, înainte de intrarea în vigoare a unui mecanism permanent menit să limiteze creşterea preţurilor, a explicat Moscovici.

"Această decizie va fi aplicată în termen de 24 de ore, astfel că preţurile vor scădea imediat", a adăugat ministrul, explicând că efortul bugetar va fi de circa 300 de milioane de euro.

Guvernul francez a optat pentru o "reducere modestă şi provizorie" a accizelor carburanţilor pentru a lupta cu creşterea preţurilor la pompe, o soluţie costisitoare pentru stat, dar mai simplă decât îngheţarea preţurilor, propusă iniţial de preşedintele Francois Hollande în campania sa electorală.

Această promisiune, considerată populistă de către reprezentanţii dreptei, a fost pusă între paranteze după alegeri din cauza scăderii temporare a cotaţiei petrolului.

În urma revenirii la creştere a cotaţiei petrolului, ministrul Economiei a declarat săptămâna trecută că analizează toate opţiunile aflate la dispoziţie pentru a contracara majorarea preţurilor carburanţilor, care afectează puterea de cumpărare a francezilor.



×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close