Antena 3 CNN Economic Biz News România a folosit doar 13% din fondurile europene disponibile pentru perioada 2007 - 2013

România a folosit doar 13% din fondurile europene disponibile pentru perioada 2007 - 2013

România a folosit doar 13% din fondurile europene disponibile pentru perioada 2007 - 2013
06 Mai 2011   •   10:00

România are la dispoziţie 15 milioane de euro pe zi, bani europeni, până în 2013. Experţii de la Bruxelles se aşteaptă să îi şi folosim, iar asta cât mai repede. Comisarul pentru politici regionale, Johannes Hahn, vrea să vadă îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie până la vară.

România a folosit numai 13 % din fondurile disponibile pentru perioada 2007-2013. Iar rata efectivă de absorbţie după efectuarea plăţilor în avans e şi mai scăzută. De aceea, reprezentanţii Comisiei Europene caută soluţii să ne ajute. Una dintre ele ar fi să ne aducă experţi străini care să ne înveţe cum să cheltuim banii pe care îi avem la dispoziţie.

România încă nu a acceptat ajutorul, dar e clar că ceva nu merge: se află la coada Europei în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor. O altă soluţie ar fi implicarea băncilor private la accesarea banilor europeni. Acest lucru ar putea uşura presiunile asupra cofinanţării cu care s-a confruntat sectorul public.

Comisia Europeană susţine şi simplificarea procedurilor de selecţie şi aprobare a proiectelor. Iar asta pentru că mulţi dintre cei interesaţi renunţă de cum află detalii despre procesul greoi. În plus, Bruxelles-ul impune standardizarea formalităţilor de organizare a licitaţiilor şi achiziţiilor publice, având în vedere că, în prezent, fiecare administraţie face licitaţiile după cum înţelege.

Reprezentanţii europeni mai vor să elimine firmele de consultanţă căpuşă şi să stimuleze în loc angajaţii din administraţie care se ocupă de proiectele cu finanţare europeană.

×
Subiecte în articol: absorbtie fonduri europene România
Parteneri
Un criminal în serie va fi eliberat din închisoare
x close