×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Bursele sunt în degringoladă. Ce se întâmplă cu economia mondială

11 Oct 2018   •   10:16
Bursele sunt în degringoladă. Ce se întâmplă cu economia mondială 8
Foto: Pixabay

Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de miercuri în scădere puternică, înregistrând cel mai semnificativ declin din ultimele opt luni, investitorii fiind îngrijoraţi de majorarea ratelor dobânzilor bondurilor americane şi de încetinirea economiei mondiale, transmit Reuters şi Kyodo. 

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 3,15%, ajungând la valoarea de 25.598,74 puncte, în timp ce indicele Standard and Poor's 500 a înregistrat un declin de 3,29%, la 2.785,68 puncte, iar indicele Nasdaq a scăzut cu 4,08%, la 7.422,05 puncte. 

Randamentele bondurilor americane pe zece ani au crescut peste 3% iar Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimarea de creştere a economiei mondiale la 3,7% în 2018 şi în 2019, citând sporirea riscurilor în urma escaladării tensiunilor comerciale şi a nivelului ridicat al datoriilor. Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a avertizat că valorile pieţelor bursiere sunt "extrem de ridicate", ceea ce a provocat panică în rândul investitorilor, care s-au grăbit să-şi vândă acţiunile. 

Şi pe pieţele bursiere din Asia s-a înregistrat joi cel mai semnificativ declin din ultimele 19 luni, pe fondul sporirii aversiunii faţă de risc a investitorilor şi al scăderilor de pe Wall Street. 

Indicele MSCI, care monitorizează pieţele din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a înregistrat un declin de 3,38%, în timp ce Bursa din Hong Kong a încheiat prima şedinţă de tranzacţionare de joi în scădere cu 3,76%, iar pieţele bursiere din Japonia şi Coreea de Sud înregistrau scăderi semnificative, de peste 3%. 

Analiştii se aşteaptă ca declinul de pe pieţele bursiere să se propage şi în Europa. 

Scăderile de pe Wall Street au fost suficient de semnificative pentru a trezi interesul preşedintelui Donald Trump, care a ridicat un deget acuzator către Rezerva Federală a SUA, care a majorat de trei ori ratele dobânzilor în acest an. 

"Nu sunt deloc de acord cu ceea ce fac cei de la Fed. Cred că au înnebunit", le-a spus jurnaliştilor Trump. Acesta a dat asigurări că declinul de pe pieţele bursiere este de fapt o "corecţie" îndelung aşteptată. O corecţie a pieţelor bursiere este definită ca o scădere de cel puţin 10% de la cel mai ridicat nivel din ultimele cel puţin 52 de săptămâni. 

sati