Aproape 150 de angajaţi din Harghita sunt afectaţi de concedieri colective anunţate în această perioadă, una la o firmă din Cristuru Secuiesc, iar cealaltă la o fabrică din Topliţa, potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM)
Şefa Serviciului „Analiza Pieţei Muncii şi Economie Socială” din cadrul AJOFM Harghita, Jánó Edit Andrea, a precizat că în această lună au fost disponibilizaţi 69 de angajaţi de la o firmă din industria textilă din Cristuru Secuiesc, aflată în insolvenţă.
Totodată, AJOFM a fost notificată că o fabrică de încălţăminte din Topliţa urmează să disponibilizeze, începând cu luna august, 76 din cei 78 de angajaţi.
Motivele invocate sunt criza economică care a afectat industria de profil, scăderea cifrei de afaceri şi modificarea legislaţiei cu privire la drepturile salariale.
Deocamdată, nu se ştie dacă măsura este una provizorie sau fabrica se va închide.
Concedierile au loc în zone ale judeţului Harghita unde oferta de locuri de muncă este redusă
Reprezentanţii AJOFM urmează să organizeze servicii de preconcediere, în cadrul cărora angajaţii vor fi informaţi cu privire la drepturile pe care le au, locurile de muncă vacante şi posibilităţile de recalificare.
De asemenea, salariaţii vor completa chestionare din care AJOFM doreşte să afle care le sunt nevoile, astfel încât serviciile oferite, inclusiv cursurile de formare profesională, să răspundă cât mai bine solicitărilor acestora.
Cele două disponibilizări colective au loc în zone ale judeţului Harghita unde oferta de locuri de muncă este redusă, cu precădere la Cristuru Secuiesc.
La sfârşitul lunii iunie, în judeţul Harghita erau înregistraţi 5.655 de şomeri, cu 193 mai puţini decât în luna precedentă. Rata şomajului a scăzut de la 4,85% în luna mai la 4,69% la sfârşitul lunii iunie.
În aceeaşi perioadă, 187 de persoane s-au încadrat în muncă, cele mai multe în comerţ şi alimentaţie publică.