Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Ce rol au jucăriile în dezvoltarea motorie a copiilor

Ce rol au jucăriile în dezvoltarea motorie a copiilor

Dezvoltarea motorie a oricărui copil este un proces evolutiv de durată, structurat pe etape ce stimulează noi funcții ale corpului.

Ce rol au jucăriile în dezvoltarea motorie a copiilor
Sursa foto: Shutterstock.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Mai 2022   •   17:07

Anii de joacă ai copilăriei reprezintă o fază incipientă a acestui proces de dezvoltare, iar jucăriile celor mici, instrumentele ideale pentru formare. 

Diferitele tipuri de mers, prizele pe texturi și suprafețe, coordonarea membrelor sau schimbarea posturii, ca adaptare la anumite provocări asociate jocului, se pot dezvolta prin activități distractive, construite în jurul celor mai frumoase jucării interactive

Jucăriile stimulează controlul asupra mișcărilor corpului 

Creativitatea celor mici nu are limite. De aceea, poveștile pe care copiii și le imaginează în timpul jocului pot genera un mediu propice pentru mers, aplecat, sărit, ghemuit, dar și pentru executarea de întinderi și răsuciri ale brațelor și picioarelor, sau de rotații ale capului pe diferite direcții etc 

Părinții pot fi implicați activ în joaca micuților, atunci când aceștia au la îndemână jucăriile preferate, astfel încât să susțină acest proces de dezvoltare motorie, extrem de util pentru toate etapele vieții unei persoane. 

Contribuie la dezvoltarea concentrării și îndemânării 

Joaca nu este doar o activitate asociată distracției și libertății pe care vârsta respectivă o oferă, ci trebuie să aibă și un caracter educativ. De aceea, cele mai utile jucării din camera copilului îi stârnesc acestuia curiozitatea, determinându-l să se concentreze mai bine asupra unor provocări pe care le descoperă cu mult entuziasm. 

Dezvoltarea abilității de concentrare pe anumite aspecte, chiar și atunci când acestea au un caracter ludic, este vitală pentru ca cei mici să își poată gestiona în mod corect energia de care pot da dovadă. Totodată, utilizarea jocurilor de îndemânare poate stimula într-o anumită măsură dezvoltarea grupelor de mușchi de la nivelul întregului corp.

Au un rol esențial în coordonarea mâini-ochi 

Anumite jucării interactive, recomandate în special copiilor aflați în clasele primare, permit dezvoltarea coordonării dintre mâini și ochi, prin maniera în care acestea trebuie utilizate. Menținerea unei forme de plastic pe o anumita poziție, astfel încât bilele de pe suprafața acesteia să ajungă în anumite orificii, reprezintă un exemplu excelent, în acest sens. 

Încă o dată, joaca este un instrument eficient pentru stimularea funcțiilor motorii ale unui copil, în coordonare cu alte simțuri ale sale. Astfel, cel mic va putea deprinde de la o vârstă fragedă capacități ce îl pot ajuta să devină un sportiv de excepție, sau un profesionist apreciat pentru munca sa, în cazul unor activități ce implică efort fizic.

De cele mai multe ori, joaca celor mici înseamnă reguli banale, inventate pe moment și reinventate ori de câte ori aceștia consideră că este cazul. De cele mai multe ori, planurile narative sunt inspirate din experiența cu cei din jurul lor, sau din diferite medii cu care interacționează, precum cel de la grădiniță, sau cel din desenele animate. 

Utilizarea unor jucării interactive pentru vârsta acestora permite atât dezvoltarea imaginației și a puterii de exprimare prin joc, dar și o stimulare a funcțiilor motorii, extrem de importante pentru orice activitate întreprinsă, indiferent de situație.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close