Antena 3 CNN Economic Persoanele fizice vor putea direcționa 3,5% din impozitul pe venit către ONG-uri

Persoanele fizice vor putea direcționa 3,5% din impozitul pe venit către ONG-uri

Persoanele fizice vor putea direcționa 3,5% din impozitul pe venit către ONG-uri
29 Mar 2018   •   14:10

Guvernul va aproba, prin ordonanţă de urgenţă, o serie de modificări fiscale, care vizează, printre altele, majorarea de la 2% la 3,5% a cotei din impozitul pe venitul persoanelor fizice care poate fi alocată organizaţiilor neguvernamentale şi unităţilor de cult, furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, a declarat joi premierul Viorica Dăncilă. 

"Aşa cum am promis, astăzi începem să aprobăm prin ordonanţă de urgenţă o serie de măsuri în sprijinul ONG-urilor furnizoare de servicii sociale. Astfel, microîntreprinderile care fac sponsorizări pentru asigurarea finanţării organizaţiilor nonprofit care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi la cel puţin un serviciu social licenţiat vor beneficia de deducerea sumelor aferente din impozitul pe venitul microîntreprinderilor până la nivelul de 20% din impozitul pentru trimestrul în care au fost înregistrate cheltuielile respective", a spus Dăncilă în deschiderea şedinţei de Guvern. 

Premierul a adăugat că prin aceeaşi OUG, în cazul persoanelor fizice, "se majorează de la 2% la 3,5% cota din impozitul pe venit care poate fi donată pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat". 

Alte aspecte importante cuprinse în ordonanţa de urgenţă vizează stimularea investiţiilor şi antreprenoriatului, a spus Dăncilă. 

"Vă mai dau două exemple - şi anume ordonanţa de urgenţă introduce o nouă regulă fiscală potrivit căreia microîntreprinderile pot să opteze pentru plata impozitului pe profit prin îndeplinirea a două condiţii; şi anume un nivel de capital social minim de 45.000 de lei, aproximativ 10.000 de euro, sau care au cel puţin doi salariaţi. (...) De asemenea, pentru transportatorii de mărfuri şi persoane se introduce o nouă măsură prin reducerea accizei la motorină, şi anume se diminuează cu 183,62 lei pe tonă, respectiv 217,31 lei pe tonă nivelul accizei la motorina utilizată drept carburant pentru sectorul transportului de mărfuri sau transportului de persoane", a arătat premierul. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: impozit venituri ONG
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close