Antena 3 CNN Actualitate Bucureştiul are o nouă autogară de 4.000 mp. Paul Moldovan: Trafic mai liber și condiții moderne pentru transportatori

Bucureştiul are o nouă autogară de 4.000 mp. Paul Moldovan: Trafic mai liber și condiții moderne pentru transportatori

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 19:59 08 Apr 2026 Modificat la 20:11 08 Apr 2026
colaj 2 poze cu parcarea dedicată microbuzelor de pe strada Preciziei - Sector 6 - Bucuresti
Parcarea dedicată microbuzelor de pe strada Preciziei a fost finalizată. Sursa colaj foto: Facebook/Paul Moldovan

Parcarea dedicată microbuzelor de pe strada Preciziei, cu o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi, a fost finalizată şi le permite şoferilor să îşi desfăşoare activitatea în condiţii organizate, fără a mai bloca traficul de pe bulevardul Iuliu Maniu, a anunţat primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, conform Agerpres. "Noua parcare, o nouă autogară practic (va fi autorizată ca atare), este destinată pentru microbuze și autobuze", a subliniat edilul.

Paul Moldovan a scris miercuri, pe Facebook, că noua parcare reprezintă practic o nouă autogară – care urmează să fie autorizată ca atare – şi este destinată microbuzelor şi autobuzelor, având 20 de locuri de îmbarcare/debarcare.

Edilul interimar al Sectorului 6 a precizat că parcarea este accesibilă nonstop şi va fi dotată în scurt timp cu barieră şi sistem de acces controlat. De asemenea, include 31 de locuri de aşteptare pentru autoturisme, dintre care unele sunt adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi, oferind "un spaţiu modern, sigur şi incluziv pentru utilizatori".

Potrivit lui Paul Moldovan, proiectul a fost realizat cu accent pe funcţionalitate şi confort şi include: platformă modernă de parcare, cu mixtură asfaltică nouă, trotuare reabilitate integral, sistem de iluminat modern, mobilier urban nou şi copertine de protecţie, reţea de canalizare refăcută, spaţii verzi amenajate (cu gazon, copaci), toaletă ecologică şi cişmea cu apă potabilă. 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close