Comisia Europeană a prezentat un nou pachet de reformă fiscală, de la care se așteaptă să permită companiilor din UE să economisească 8 miliarde de euro anual, inclusiv 3,3 miliarde de euro în costuri administrative, relatează Euronews.
Este vorba despre două propuneri de lege care vizează reducerea birocrației, într-o încercare generală de a face din Europa un loc mai atractiv pentru ca întreprinderile să prospere.
„Prin eliminarea cerințelor procedurale inițiale și simplificarea proceselor de rambursare, măsura va facilita finanțarea, va încuraja investițiile și va spori competitivitatea”, a declarat Comisia într-un comunicat.
Comisia vrea să elimine reținerea la sursă a impozitului pentru anumite plăți transfrontaliere
Măsura semnificativă propusă în pachetul Comisiei se referă la scutirea de la reținerea la sursă a impozitului pe toate plățile transfrontaliere de dividende, dobânzi și redevențe între companiile din UE.
„Doar această măsură ar trebui să aducă contribuabililor din UE economii și beneficii de aproximativ 5,3 miliarde de euro anual”, se precizează în comunicat.
În plus, pachetul va introduce un standard minim comun pentru tratamentul fiscal al investițiilor în Cercetare și Ddezvoltare, pentru a face Europa mai atractivă pentru investiții.
Comisia estimează că ar acest demers ar putea crește PIB-ul UE cu aproximativ 0,2% pe an.
La începutul mandatului actual, executivul condus de Ursula von der Leyen a promis că, până în 2029, va reduce sarcinile administrative asupra întreprinderilor cu 25%, iar pentru IMM-uri, cu cel puțin 35%.
Implementarea acestor angajamente ar duce la economii anuale de cel puțin 37,5 miliarde de euro până în 2029.
Comisia, Parlamentul și Consiliul European vor negocia noile propuneri
BusinessEurope, o asociație care reprezintă 42 de federații naționale de afaceri de pe continent, a salutat cele mai recente propuneri, afirmând că acestea vor facilita investițiile în întreaga Europă.
Directorul general al grupului, Markus J. Beyrer, a lăudat eliminarea impozitelor reținute la sursă, precum și reducerea „verificărilor de conformitate duplicate pentru companiile deja acoperite de impozitul minim global și prevederile care scutesc companiile mai mici de regulile concepute pentru multinaționalele mari”.
După ce Comisia a lansat noul pachet, Parlamentului European și statelor membre din Consiliul European le revine sarcina de a desfășura negocierile.
Odată ce cei doi co-legislatori își vor preciza pozițiile cu privire la pachet, cele trei instituții pot lucra la un text comun.