Cel puţin opt persoane, inclusiv două profesoare, au fost împușcate mortal, iar o alta a fost rănită grav în urma unei serii de atacuri sângeroase în provincia Afyonkarahisar din vestul Turciei, au anunțat autoritățile, relatează BBC şi publicaţia Daily Sabah. Atacatorul a reuşit să fugă cu o maşină pe care a furat-o şi, ulterior, a abandonat-o. În prezent, el este căutat de poliţişti şi jandarmi.
Imagini surprinse de camerele de supraveghere și publicate de presa turcă arată un bărbat îmbrăcat cu o geacă neagră, pantaloni albi și ochelari, care ține în mână o armă lungă și stă lângă un microbuz roșu, au notat jurnaliştii de la BBC.
Autoritățile au descoperit trei oameni împuşcaţi mortal în apropierea satului Ayazini și alte trei lângă satul Kıyır. Două femei au fost găsite rănite în satul Yukarıtandır și transportate de urgență la spital, unde au murit în ciuda eforturilor medicilor.
O altă victimă este în continuare internată în stare critică, au mai scris jurnaliştii de la Daily Sabah.
"Din păcate, opt dintre cetățenii noștri și-au pierdut viața, iar o altă persoană a fost grav rănită în urma unor atacuri armate comise în provincia noastră", a transmis biroul guvernatorului din Afyonkarahisar, potrivit The Times of Israel.
Suspectul a fugit în provincia Eskişehir, unde ar fi furat un autoturism în cartierul rural Kırka, din districtul Seyitgazi.
În urma informațiilor primite de la localnici, echipele de jandarmi au localizat mașina de teren a suspectului, blocată în noroi, în cartierul rural Taşlık. În interiorul autoturismului au fost descoperite o pușcă și o cantitate mare de muniție.
Presa locală a relatat că poliția a închis drumurile care duc spre satele afectate și a declanșat o operațiune de amploare pentru prinderea suspectului.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, guvernoratul provinciei Afyonkarahisar a transmis că "toate instituțiile relevante ale statului nostru au acționat în coordonare încă din primul moment și desfășoară cu rigurozitate toate demersurile necesare", potrivit BBC.