
Criptomoneda DADDY, lansată de controversatul influencer Andrew Tate, se confruntă cu o scădere puternică a prețului și a interesului investitorilor și și-a înjumătățit valoarea recent, ajungând la un minim istoric. Viitorul monedei depinde de capacitatea proiectului de a deveni mai mult decât un simplu trend temporar, altfel, riscă să fie uitat printre multe alte monede meme, scrie marți platforma de știri Finbold. Tate se confruntă cu probleme legale serioase în România, unde este acuzat, împreună cu fratele său, de trafic de persoane și alte infracțiuni grave.
Conform datelor Finbold Research din 8 iulie 2025, token-ul DADDY, construit pe blockchain-ul Solana, a scăzut până la 0,02682 USD, cel mai scăzut preț de la lansare.
Aceasta reprezintă o scădere abruptă față de prețul de debut, de 0,2622 USD, înregistrat la 15 iunie 2024, echivalând cu o pierdere de peste 88% în puțin peste un an, potrivit cifrelor CoinMarketCap. La începutul anului 2025, DADDY se tranzacționa la 0,0553 USD, ceea ce înseamnă că o investiție de 1.000 USD la acea vreme ar valora acum aproximativ 484 USD, conform prețului actual.
La apogeu, DADDY a atins o capitalizare de piață de 120,69 milioane de dolari (înregistrată la 5 iulie 2024). În prezent, capitalizarea sa s-a redus la 16,56 milioane de dolari, reflectând scăderea încrederii investitorilor și a volumelor de tranzacționare.
Interes în scădere pentru criptomonedele lui Andrew Tate
Proiectul, care pretinde că ajută utilizatorii „să scape de constrângerile financiare tradiționale și să obțină o creștere rapidă a averii”, se confruntă cu dificultăți în menținerea interesului investitorilor, într-un peisaj aglomerat de monede meme și condiții volatile de piață, scrie Finbold.
„Scăderea prețului reflectă o problemă mai profundă: interesul în scădere nu doar din partea investitorilor, ci și din partea lui Andrew Tate însuși. Fără o susținere constantă sau o propunere de valoare clară în evoluție, proiectul își pierde rapid impulsul," a explicat Diana Paluteder, șefa de conținut a Finbold,
Datele on-chain de la Solscan, exploratorul blockchain-ului Solana, arată că transferurile de tokenuri, tranzacțiile DEX și activitatea portofelelor pentru DADDY au scăzut la minimele ultimelor trei luni. Lichiditatea și circulația tokenurilor pe bursele descentralizate sunt în scădere semnificativă, indicând un interes redus atât din partea investitorilor mici, cât și a traderilor speculativi.
Structura ofertei arată o concentrare mare a proprietății: dintre cei 69.649 de deținători, primele 10 portofele controlează 108,26 milioane de tokenuri, adică 18,05% din oferta totală. Restul de 81,94% este distribuit pe celelalte portofele, dar activitatea generală rămâne scăzută.
Pe măsură ce prețul, capitalizarea de piață și interesul utilizatorilor scad, viitorul tokenului DADDY depinde de cât de bine reușește proiectul să se transforme dintr-un fenomen trecător într-un proiect cu valoare reală, altfel riscă să dispară în anonimatul monedelor meme.
Problemele legale ale fraților Tate în România
În iunie, autoritățile din România au lansat o nouă anchetă împotriva fratelui lui Andrew Tate, Tristan, acuzat că ar fi încălcat legile electorale prin postarea de conținut politic pe social media în timpul recentelor alegeri prezidențiale.
Potrivit BBC, se presupune că Tristan Tate ar fi putut încerca să influențeze alegătorii prin intermediul postării pe social media, ceea ce ar putea constitui infracțiuni de interferență electorală străină și de desfășurare a campaniei electorale în perioadele restricționate.
Fraţii Tate sunt cercetaţi de autoritățile române într-un caz separat, în legătură cu o serie de acuzații, pe care le neagă. Ei sunt acuzați de zeci de violuri, trafic de persoane minore și spălare de bani. Ambii au fost arestați în România în decembrie 2022, Andrew Tate fiind acuzat de viol și trafic de persoane, iar Tristan Tate, suspectat de trafic de persoane.
De asemenea, fraţii Tate se confruntă cu 21 de acuzații în Marea Britanie, inclusiv pentru viol, vătămare corporală și trafic de persoane.