Procurorii din Marea Britanie au formulat, miercuri, 21 de acuzații împotriva fraților Tate, printre care viol, agresiune fizică și trafic de persoane, scrie BBC.
Crown Prosecution Service (CPS) a declarat că a autorizat acuzaţiile împotriva fraţilor Tate înainte de emiterea unui mandat de extrădare în 2024 pentru aducerea lor din România.
Cei doi britanici sunt deja investigați în România pentru mai multe fapte, pe care le neagă. Autoritățile britanice au precizat că ancheta din România trebuie să fie finalizată înainte ca procesul din Marea Britanie să poată continua.
Decizia de a-i pune sub acuzare a fost luată de Crown Prosecution Service (CPS), după ce instituția a primit un dosar cu probe din partea poliției din Bedfordshire.
Potrivit CPS, Andrew Tate, în vârstă de 38 de ani, fost kickboxer și influencer, este acuzat de 10 infracțiuni legate de trei presupuse victime.
Printre acuzații se numără violul, vătămarea corporală, traficul de persoane și organizarea prostituției în scopuri financiare.
Fratele său, Tristan Tate, în vârstă de 36 de ani, se confruntă cu 11 acuzaţii legate de o presupusă victimă, inclusiv viol, vătămare corporală efectivă şi trafic de persoane.
Acuzațiile împotriva fraților Tate
Andrew Tate și fratele lui au fost arestați în România în urmă cu trei ani și sunt acuzați de viol, trafic de minori și spălare de bani. Cei doi neagă toate acuzațiile.
Anchetatorii susţin că fraţii Tate au recrutat 34 de persoane vătămate folosind metoda „loverboy” şi profitând de starea acestora de vulnerabilitate, iar cu sprijinul celorlalţi membrii ai grupării le-au transportat şi adăpostit în diferite locaţii, unde le-au supravegheat şi coordonat, obligându-le să producă materiale pornografice, pe care ulterior le-au difuzat contra cost pe platforme de profil. Foloasele materiale astfel obţinute din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni.
Mai mult decât atât, două femei din Marea Britanie care spun că au fost violate şi strangulate de Andrew Tate au vorbit cu jurnaliştii BBC despre experienţele lor, în timp ce o altă femeie a susţinut, pentru prima dată, că a fost violată de fratele mai mic al lui Andrew Tate, Tristan, de asemenea un influencer cu milioane de urmăritori.