Antena 3 CNN Externe Culisele negocierilor de 16 ore de la Bruxelles. Politico: Câștigătorii și perdanții la summitul decisiv al UE pentru Ucraina

Culisele negocierilor de 16 ore de la Bruxelles. Politico: Câștigătorii și perdanții la summitul decisiv al UE pentru Ucraina

G.M.
4 minute de citit Publicat la 10:18 20 Dec 2025 Modificat la 12:02 20 Dec 2025
summitul de la bruxelles
După un summit-maraton, liderii au ajuns la un acord privind un plan de finanțare pentru Ucraina bazat pe datorie comună a UE. FOTO: Profimedia Images

Ucraina și-a primit în sfârșit banii după o reuniune de 16 ore a liderilor UE, dar nu toată lumea a ieșit victorioasă. Europa e obișnuită cu răsturnări de situație de ultim moment la summituri, dar cel de la Bruxelles de joi și vineri a ridicat ștacheta, scriu jurnaliștii de la Politico. După un summit-maraton, liderii au ajuns la un acord privind un plan de finanțare pentru Ucraina bazat pe datorie comună a UE, deși trei țări au refuzat să se alăture. Nu era acesta planul pe care îl susțineau majoritatea statelor UE, care pledau mai degrabă pe ideea folosirii activelor rusești înghețate pentru a sprijini efortul de război al Kievului.

Iată cine a câștigat și cine a pierdut la acest summit crucial pentru Europa.

Câștigători

Bart De Wever

Premierul Belgiei a oferit o adevărată lecție de rezistență împotriva folosirii activelor rusești, un plan pe care îl contestase încă de la început. În cea mai mare parte a timpului, a fost singurul care s-a opus, până când Italia și câțiva alții au început să-și exprime îndoielile spre finalul zilei.

După săptămâni de opoziție față de folosirea activelor înghețate despre care spunea că ar fi expus masiv țara sa la posibile represalii rusești, echipa lui De Wever a venit pregătită să negocieze toată ziua cu oficialii Comisiei Europene, doar ca, în cele din urmă, să formuleze o cerere de „sprijin nelimitat” din partea altor state UE.

A fost prea mult de acceptat, iar Planul B, împrumutul comun, a devenit singura opțiune (una pe care puțini o doreau, dar cu care majoritatea puteau trăi).

Giorgia Meloni

Adevărata influență a summitului: premierul Italiei, Giorgia Meloni, a dictat ritmul în privința acordului comercial UE-Mercosur și și-a ales perfect momentul intervenției pe tema finanțării Ucrainei.

După săptămâni în care a stat în umbră, în timp ce Belgia ducea lupta împotriva folosirii activelor rusești înghețate, Meloni i-a lăsat pe ceilalți să-și epuizeze opțiunile înainte de a interveni cu un ușor imbold noaptea târziu, odată ce planul de împrumut pentru reparații era deja mort. Diplomații UE au declarat pentru Politico că Meloni nici măcar nu a luat cuvântul în prima parte a summitului, dar a încheiat acordul.
António Costa

Dacă găsirea unui compromis era grea, ajungerea la unul într-o singură zi părea aproape de neconceput.

Totuși, acesta a fost mereu obiectivul lui Costa: ca summiturile UE să dureze doar o zi. În timp ce majoritatea liderilor se așteptau deja la o a doua zi de discuții sau chiar la prelungirea discuțiilor în weekend, Costa a reușit să închidă negocierile.

Nu s-a angajat niciodată pe deplin în nicio opțiune (spre deosebire de omologul său de la Berlaymont), a evitat disputa și, totuși, a obținut un acord.

Toți cei implicați în război

Oricât de ciudat ar suna, pentru că războiul, și mai ales acesta, nu produce câștigători reali, fiecare actor major implicat în războiul din Ucraina a plecat cu ceva.

Volodimir Zelenski a obținut banii de care avea nevoie, iar asta conta cel mai mult.

Europa și-a respectat promisiunea de a sprijini Ucraina.

Activele înghețate ale lui Vladimir Putin nu vor fi folosite împotriva lui.

Iar Donald Trump păstrează încă opțiunea de a utiliza aceste active ca pârghie într-un eventual acord de pace viitor.

Perdanți

Friedrich Merz

Cu greu îți amintești un summit UE mai nereușit pentru un cancelar german.

În câteva ore, Merz a suferit două înfrângeri majore: amânarea acordului Mercosur și, mai important, spulberarea planului de înghețare a activelor pe care îl promovase agresiv. Timp de săptămâni, Germania și aliații săi nordici au insistat că activele înghețate erau cel mai bun plan, argumentând că datoria comună era imposibilă din cauza cerințelor de unanimitate și a dreptului de veto al Ungariei. Rezultatul a dovedit contrariul: datorie comună și trei țări care au optat pentru retragere. O reamintire a faptului că la Bruxelles, imposibilul înseamnă adesea doar că nu există încă voință politică.

Merz s-a pus în pericol, călătorind la Bruxelles pentru a o ajuta pe Ursula von der Leyen să facă lobby pe lângă De Wever, precum și scriind mai multe editoriale despre cât de bine ar fi să se utilizeze activele înghețate. Faptul că împrumuturile pentru reparații nu au fost excluse oficial - lucrările tehnice vor continua - este o consolare de proastă calitate.

Ursula von der Leyen

Președinta Comisiei a pierdut alături de Merz în efortul de a ține împrumutul comun în afara discuțiilor, chiar dacă propria ei echipă avea pregătite opțiuni alternative.

În cele din urmă, ea a deschis ușa datoriei comune într-un discurs la Strasbourg, miercuri, dar mult prea târziu pentru a-și revendica meritele pentru acordul care s-a conturat. Până atunci, impulsul se schimbase deja, iar alții controlau rezultatul.
Mette Frederiksen (și nordicii)

Premierul Danemarcei a stat departe de ceea ce a fost prezentat drept o bătălie condusă de Germania, dar Frederiksen, a cărei țară deține președinția rotativă a Consiliului UE și întregul bloc nordic a susținut discret narativul „singura soluție posibilă”.

Liderii au convenit să meargă spre împrumuturi comune pentru a acoperi nevoile financiare ale Ucrainei pentru următorii doi ani, lăsând în plan secund schemele alternative care dominaseră discuția săptămâni întregi.

Ungaria, Slovacia și Cehia

Trioul a obținut un câștig pe termen scurt și în mare parte financiar, evitând obligații directe de a trimite bani Ucrainei.

Dar victoria s-ar putea dovedi costisitoare. Banii se vor da, indiferent de situație - iar o astfel de mișcare îi împinge mai aproape de statutul de paria în interiorul UE. Vor exista repercusiuni din partea restului UE? Timpul o va spune.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close