Este haos în Iran joi, în ziua în ar urma să aibă loc înmormântarea lui Ali Khamenei. Ceremonia a fost amânată după ce iranienii care merg spre Mashhad sunt blocați deoarece trenurile spre și dinspre capitala Teheran au fost suspendate după ce un pod feroviar a fost avariat în atacurile din timpul nopții.
Televiziunea iraniană relatează că ceremonia de înmormântare a lui Khamenei, programată inițial pentru joi dimineață în orașul Mashhad, a fost amânată din cauza mulțimilor numeroase care s-au adunat miercuri în orașele Najaf și Karbala din Irak. Ceremonia funerară din Mashhad este programată acum la ora 14:30, ora locală, 14:00 ora României.
![]()
FOTO: Profimedia Images
Operatorul feroviar de stat din Iran a anunțat că serviciile de transport feroviar de pasageri au fost suspendate temporar după un presupus atac american asupra unui pod feroviar de pe ruta dintre Teheran și Mashhad, potrivit televiziunii de stat IRIB, citat de CNN.
Mashhad, considerat un oraș sfânt în nord-estul Iranului, este locul în care se vor încheia ceremoniile funerare organizate în această săptămână pentru Khamenei. Orașul este și locul său de naștere.
Thousands gathered as the funeral procession for late Iranian Supreme Leader Ayatollah Ali Khamenei weaved through Qom, one of the holiest cities in Shia Islam pic.twitter.com/ttIORhpQ6c
— Reuters (@Reuters) July 7, 2026
Compania Căilor Ferate din Republica Islamică Iran a transmis că echipele intervin pentru repararea pagubelor și redeschiderea rutei. Între timp, autoritățile caută soluții alternative pentru transportul pasagerilor către Mashhad pe cale rutieră, potrivit IRIB.
![]()
FOTO: Getty Images
Anterior, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran a susținut că Statele Unite au lovit un pod feroviar din Aqqala și a afirmat că atacul ar fi fost o încercare de a eclipsa ceremonia de înmormântare a lui Khamenei, potrivit presei de stat.
Imagini difuzate de presa iraniană și geolocalizate de CNN arată un pod feroviar avariat în apropiere de Aqqala.
Statele Unite nu și-au asumat responsabilitatea pentru atac. Într-un comunicat, Comandamentul Central al SUA, CENTCOM, a transmis că forțele americane au lovit „90 de ținte militare iraniene” de-a lungul coastelor Iranului, fără să menționeze podul feroviar.