Germania s-a înțeles cu guvernul Statelor Unite să achiziţioneze rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune Tomahawk.
Acestea vor fi staţionate pe teritoriul german, a anunţat joi cancelarul Friedrich Merz în forul legislativ de la Berlin, conform Reuters şi DPA, citate de Agerpres.
Cancelarul a precizat că s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Washingtonului cu ocazia summitului NATO de la Ankara, acordul fiind încheiat cu această ocazie.
"În felul acesta, umplem o lacună strategică în apărarea noastră, în timp ce, simultan, lucrăm la dezvoltarea propriilor noastre sisteme europene şi desfăşurarea lor în Europa", a precizat Friedrich Merz.
Berlinul spune că rachetele americane sunt un factor de descurajare la adresa Rusiei
Cancelarul german a mai afirmat că summitul de la Ankara i-a depăşit toate aşteptările.
Situaţia rachetelor Tomahawk era neclară după ce preşedintele american Donald Trump anunţase în luna mai că va reduce prezenţa militară a SUA în Germania.
Retragerea de trupe anunțată de Trump a pus sub semnul întrebării planul precedentei administraţii de a desfăşura un batalion american de rachete Tomahawk în această ţară.
Berlinul a insistat asupra desfășurării de Tomahawk ca factor de descurajare împotriva Rusiei.