Guvernul Italiei a făcut apel, marţi, la numirea „cât mai rapid posibil” a unui reprezentant european comun care să poarte discuţii cu privire la războiul din Ucraina. Giorgia Meloni s-a arătat deranjată de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe dictatorul Vladimir Putin în numele țărilor lor și nu al Europei, relatează ANSA şi EFE, citate de Agerpres.
Guvernul italian, potrivit unor surse interne, înţelege că premierul norvegian, Jonas Gahr Store, şi preşedintele finlandez, Alexander Stubb, cu care prim-ministra Giorgia Meloni menţine o relaţie de „mare stimă”, au purtat discuţii cu Putin deoarece ţările lor sunt vecine cu Rusia şi au sprijinit întotdeauna Ucraina.
Această discuție telefonică purtată cu Putin, mai ales că cei doi lideri "s-au grăbit să precizeze că au vorbit în numele propriilor lor țări, nu în numele Europei", demonstrează necesitatea „de a desemna, cât mai curând posibil şi printr-un proces bazat pe consens, una sau mai multe persoane cu un mandat clar de a vorbi în numele Europei”, au declarat sursele citate. Este esenţial pentru ca Europa „să-şi protejeze cât mai bine interesele şi securitate”, a mai transmis guvernul italian.
Guvernul italian regretă că Uniunea Europeană „nu a ajuns încă la un acord despre cine ar trebui să reprezinte interesele continentului european într-un proces de pace”.
De aceea, Italia critică „vidul care impulsionează fiecare naţiune să acţioneze pe cont propriu, la scară naţională”.
„Negocierile nu vor aştepta: Europa nu îşi poate permite să piardă teren. Trebuie să decidă cine o reprezintă şi trebuie să o facă rapid. Nu poate continua să acţioneze în mod necoordonat, prin intermediul unor formate care se schimbă de la o săptămână la alta; în caz contrar, riscă o pierdere progresivă a influenţei în cadrul procesului de negociere”, au mai precizat sursele citate.
Meloni se află pe o listă scurtă de cinci lideri luați în considerare pentru rolul de negociator al UE cu Rusia în discuţiile pentru a se pune capăt războiului în Ucraina, a relatat, vineri, The Daily Telegraph, citând surse diplomatice.
Celelalte peroane din această listă scurtă sunt preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, preşedintele Cehiei, Petr Pavel, prim-ministra daneză, Mette Frederiksen, şi premierul norvegian, Jonas Gahr Store, conform publicaţiei britanice.
Aceste contacte au iritat nu numai guvernul italian, ci şi pe prim-ministra daneză, Mette Frederiksen, care şi-a exprimat scepticismul cu privire la acest apel telefonic.
„Sunt foarte sceptică în privinţa acestei iniţiative a Norvegiei şi Finlandei. Nu a fost coordonată cu restul ţărilor”, a declarat Frederiksen.