La 73 de ani de la armistițiul care a oprit Războiul din Coreea, nimeni nu mai știe exact pe unde trece linia care desparte cele două Corei, iar această confuzie amenință acum să declanșeze un nou conflict armat. Linia de demarcație a fost trasată în 1953 cu creionul, de mână, pe o hartă, iar cele mai multe dintre marcajele care o indicau pe teren au dispărut între timp. După ce trei militari sud-coreeni au fost răniți luna trecută în explozii de mine, Seulul acuză Phenianul că le-a plantat pe teritoriul său, iar Coreea de Nord își îndreaptă artileria spre sud și amenință cu ripostă „la un milimetru” de încălcarea graniței, scrie The New York Times.
Luna trecută, trei militari sud-coreeni au fost răniți în explozii de mine antipersonal pe capătul vestic al liniei de demarcație cu Coreea de Nord. Exploziile au fost urmate de schimburi dure de replici între cele două guverne, de focuri de avertisment și de un risc crescut de ciocniri armate.
În spatele acestor tensiuni se află o întrebare aparent simplă: pe unde trece, mai exact, linia care desparte cele două țări?
Coreea de Sud susține că minele au fost plantate pe teritoriul său de Coreea de Nord, care respinge acuzația și spune că Sudul a fabricat incidentul. Săptămâna aceasta, Phenianul și-a scos piesele de artilerie din adăposturile de pe granița de coastă din vest și le-a îndreptat spre sud, o demonstrație de forță la care a recurs adesea în perioadele de tensiune.
„Dacă o cizmă sau o scânteie din Republica Coreea trece fie și un milimetru dincolo de graniță pentru a ne încălca teritoriul, forțele noastre de grăniceri vor riposta imediat și puternic”, a avertizat Coreea de Nord la începutul acestei luni, folosind denumirea oficială a Coreei de Sud.
Istoricii descriu adesea granița coreeană drept ultimul punct fierbinte al Războiului Rece. Aproape două milioane de militari sunt pregătiți să reia Războiul din Coreea, oprit în urmă cu 73 de ani printr-un armistițiu. Cu toate acestea, granița nu a fost niciodată delimitată clar, cu atât mai puțin cu precizia la milimetru sugerată de avertismentul nord-coreean.
Când Comandamentul Națiunilor Unite condus de americani, Coreea de Nord și China au semnat armistițiul din 1953, au creat o zonă-tampon lată de aproximativ 4 kilometri, cunoscută drept Zona Demilitarizată (DMZ). Prin mijlocul ei au trasat Linia de Demarcație Militară (MDL), lungă de circa 240 de kilometri, o linie temporară menită să țină la distanță forțele adverse cât timp era în vigoare armistițiul. MDL nu a fost niciodată gândită ca o graniță internațională oficială, iar războiul nu a fost niciodată încheiat formal printr-un tratat de pace.
Problema este că linia a fost trasată de mână, cu creionul, pe o hartă la scara 1:50.000 anexată acordului de armistițiu. Pe teren, acea linie de creion s-a tradus într-o fâșie neclară, lată de aproximativ 50 de metri. Pentru a clarifica granița, părțile beligerante au instalat 1.292 de marcaje temporare galbene pe dealuri, prin văi și mlaștini, pentru a indica traseul liniei. Marcajele au fost întreținute regulat până în 1973, când o ciocnire sângeroasă în timpul unei operațiuni de reparații s-a soldat cu zeci de militari morți de ambele părți.
Steaguri galbene
În deceniile care au urmat, cele mai multe dintre aceste marcaje au dispărut, luate de vânt, ploi, inundații și alunecări de teren. Astăzi au mai rămas mai puțin de 200 de stâlpi ruginiți, iar linia de demarcație a devenit practic de nedistins. Fiecare parte și-a făcut propria versiune a liniei, fără să o împărtășească celeilalte. În schimb, ani la rând, s-au acuzat reciproc de incursiuni repetate dincolo de graniță.
Cât de mare este confuzia a devenit evident în 2018. În timpul unei scurte destinderi în relațiile dintre cele două Corei, armatele au convenit să demoleze mai multe posturi de pază din Zona Demilitarizată pentru a reduce tensiunile.
Când ofițerii celor două tabere au încercat să se întâlnească pe linia de demarcație pentru a inspecta lucrările, nu au reușit să cadă de acord asupra locului exact pe unde trecea aceasta. Nu au putut folosi nici coordonate geografice comune, pentru că lucrau cu sisteme de navigație prin satelit diferite: Coreea de Sud folosea GPS-ul american, iar Coreea de Nord se baza pe sistemul rusesc Glonass.
„Așa că a trebuit să ridicăm steaguri galbene” în punctele propuse pentru întâlnire, își amintește Cho Yong Kun, fost coordonator al politicii față de Coreea de Nord în Ministerul Apărării de la Seul. „Nu există nicio linie de demarcație în interiorul Zonei Demilitarizate”.
Miza a crescut considerabil după ce liderul nord-coreean Kim Jong-un a declarat în 2023 Coreea de Sud drept „cel mai ostil stat inamic” al țării sale, iar în anul următor și-a ordonat armatei să fortifice granița de sud, adică versiunea pe care Nordul și-o trasase singur.
Trupele nord-coreene au intrat în Zona Demilitarizată și au construit noi drumuri militare, garduri de sârmă ghimpată, bariere de beton, posturi de pază și câmpuri minate de-a lungul propriei versiuni a liniei de demarcație. În mai multe locuri, armata sud-coreeană a observat militari nord-coreeni plantând mine antipersonal la câțiva metri buni la sud de ceea ce Seulul considera a fi linia corectă.
„Potrivit procedurilor noastre, am difuzat avertismente când se apropiau de linia de demarcație și am tras focuri de avertisment când au trecut-o”, spune generalul de brigadă Kim Sung Yoon, șef al analizei de informații în armata sud-coreeană. „Când am făcut asta, i-am văzut consultându-și propria hartă, dar nu păreau să creadă că au încălcat linia”.
Coreea de Nord a desfășurat totodată sisteme de artilerie și de rachete tot mai puternice, unele capabile să transporte focoase nucleare, transformând granița într-o linie de separare militară și mai redutabilă.
„Poziții de tragere”
Enigma liniei de demarcație a avut consecințe devastatoare pe 21 septembrie, când 18 militari sud-coreeni au pătruns într-o zonă sălbatică, cu vegetație deasă, din interiorul Zonei Demilitarizate, unde niciun soldat sud-coreean nu mai pusese piciorul de zeci de ani.
Misiunea lor era să deschidă o cale și să caute mine, pentru ca oficialii ONU să poată inspecta o zonă unde Coreea de Nord era suspectată că plantase mine pe teritoriul Sudului. Abia ajunseseră la fața locului când au explodat două mine. Trei militari au fost răniți, printre care un comandant de batalion care și-a pierdut piciorul stâng.
Coreea de Sud a acuzat Nordul că a plantat minele de partea sa a graniței și a cerut scuze. Armata sud-coreeană a avertizat că Nordul trebuie să elimine explozibilii, altfel Sudul îi va îndepărta singur și va „lua măsuri punitive ferme” dacă Phenianul va interveni.
Phenianul a catalogat acuzațiile drept o „farsă” și a avertizat Sudul că „noile sale unități de foc și-au ocupat pozițiile de tragere”.
Lucrările agresive de geniu ale Coreei de Nord în interiorul Zonei Demilitarizate par să urmărească transformarea unei linii temporare de armistițiu într-o graniță permanentă și oficială, potrivit lui Hong Min, analist la Institutul Coreean pentru Unificare Națională, cu sediul la Seul.
Analiza se potrivește cu noua doctrină a lui Kim, de izolare totală față de Coreea de Sud. Tratând Sudul nu ca pe un partener pentru o eventuală reunificare, ci ca pe un stat inamic care trebuie evitat, izolat și învins, cu arme nucleare dacă e nevoie, Kim își poate justifica mai ușor extinderea arsenalului nuclear și protejarea cetățenilor săi de influența culturală sud-coreeană.
Coreea de Nord a ignorat o ofertă de dialog. În schimb, a promis că va continua fortificarea graniței și a amenințat că va relua războiul psihologic cu difuzoare dacă Coreea de Sud va continua să-i hărțuiască pe militarii nord-coreeni care lucrează de-a lungul graniței cu mesaje de avertizare.
Obiectivul Nordului este să facă granița „veșnic de netrecut” pentru „cel mai josnic și dezgustător inamic din lume”, a declarat săptămâna trecută Kim Yo-jong, sora liderului nord-coreean și purtătoare de cuvânt a regimului.
