Antena 3 CNN Externe Mapamond Cum s-a îndrăgostit o stewardesă de un pasager chiar după un moment stânjenitor în avion. Acum sunt căsătoriți

Cum s-a îndrăgostit o stewardesă de un pasager chiar după un moment stânjenitor în avion. Acum sunt căsătoriți

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 13:00 14 Feb 2026 Modificat la 13:00 14 Feb 2026
stewardesa fotografiata de la brau in jos care sta intre scaunele avionului
În timp ce vindea produse duty-free, Alexis a scăpat banii pe podeaua cabinei. Stuart a sărit imediat să o ajute. Foto: Getty Images

În iunie 2001, pentru Alexis Milford-White era doar o zi obișnuită de muncă. Însoțitoarea de bord, în vârstă de 32 de ani la acea vreme, se îmbarca pe un zbor TUI din Manchester către Tenerife, pregătită să aibă grijă de pasageri, fără să bănuiască faptul că acea cursă îi va schimba viața, scrie Express.

La bord se afla și Stuart, un tânăr de 24 de ani, aflat în vacanță cu prietenii. Ocupa un loc pe rândul de la ieșirea de urgență și, încă de la începutul zborului, a schimbat câteva vorbe cu Alexis.

Alexis a scăpat banii pe podeaua cabinei

Un moment stânjenitor a fost cel care a apropiat lucrurile. În timp ce vindea produse duty-free, Alexis a scăpat banii pe podeaua cabinei. Stuart a sărit imediat să o ajute să îi adune, încercând astfel să evite un moment jenant pentru ea. „A fost genul acela de situație care sparge gheața”, avea să povestească ea mai târziu.

La finalul zborului, Stuart și-a făcut curaj și i-a cerut numărul de telefon. Deși era în vacanță cu prietenii, i-a scris la doar trei zile după aterizare. Au continuat să vorbească zilnic, uneori ore în șir, chiar și 12 ore la telefon.

Alexis renunțase anterior la o carieră în domeniul bancar pentru a-și urma visul din copilărie de a deveni însoțitoare de bord. Coincidența a făcut ca ea să fie prezentă și pe zborul de întoarcere al lui Stuart din Tenerife, lucru pe care l-a considerat un semn al destinului. Atunci au stabilit să se revadă în Marea Britanie, în ciuda distanței dintre ei: el locuia în Birmingham, ea în Preston. Au început să se întâlnească săptămânal.

La doar două luni de la începutul relației, Alexis a fost diagnosticată cu o infecție bacteriană gravă la coloană, care a lăsat-o temporar fără capacitatea de a merge. A fost nevoită să întrerupă munca și să urmeze un lung proces de recuperare, inclusiv terapie în apă pentru a învăța din nou să pășească.

”Am știut că suntem meniți să fim împreună”

Pentru multe cupluri aflate la început, o astfel de încercare ar fi fost copleșitoare. Pentru ei a fost momentul care le-a consolidat legătura. Stuart și-a întrerupt pregătirea profesională din Birmingham și a rămas alături de ea. „A fost sprijinul meu în tot acel timp și atunci am știut că suntem meniți să fim împreună”, a spus Alexis.

După șase luni, s-au mutat împreună, iar în 2004 și-au unit destinele în Florida, la Disney, o alegere firească pentru doi mari pasionați ai universului Disney. De atunci sunt de nedespărțit și se pregătesc să sărbătorească a 25-a Zi a Îndrăgostiților împreună.

Astăzi, Alexis lucrează din nou pentru TUI și spune că programul său de zbor îi face să prețuiască și mai mult timpul petrecut împreună. „Am avut și momente bune, și momente dificile, ca orice cuplu. Dar dacă nu ar fi fost acel zbor, nu am fi fost împreună. Am plecat la muncă gândindu-mă că e o tură obișnuită și m-am întors cu omul care avea să-mi devină soț. Și după atâția ani, încă mă uimește că dragostea ne-a găsit printre nori.”

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close