Antena 3 CNN Externe Mapamond Doi soți au fost despăgubiți cu aproape 4.000.000 euro după ce lucrările anti-inundații ale autorităților le-au afectat casa istorică

Doi soți au fost despăgubiți cu aproape 4.000.000 euro după ce lucrările anti-inundații ale autorităților le-au afectat casa istorică

D.C.
2 minute de citit Publicat la 13:51 16 Iun 2026 Modificat la 13:52 16 Iun 2026
casa-istorica
Doi soți au fost despăgubiți cu aproape 4.000.000 euro după ce lucrările anti-inundații ale autorităților le-au afectat casa istorică (imagine cu caracter ilustrativ) FOTO: Getty Images

Un cuplu de pensionari din Kent, Marea Britanie, a obținut despăgubiri de peste 3.300.000 milioane de lire sterline (3.800.000 de euro) după ce lucrări de protecție împotriva inundațiilor au provocat daune grave locuinței lor istorice, o casă medievală care l-a găzduit pe regele Henric al VIII-lea în anul 1520.

Roger și Suzanne Brookhouse sunt proprietarii King's Lodging, o clădire cu structură din lemn situată pe malul râului Stour, în orașul Sandwich. Proprietatea, clasificată drept monument istoric de gradul II, a fost cumpărată de cei doi în 1991 și include o piscină exterioară. Potrivit documentelor istorice, aici a fost găzduit Henric al VIII-lea înainte de plecarea sa către celebra întâlnire diplomatică de la Field of the Cloth of Gold, relatează The Independent.

Deși o inspecție efectuată în 2013 a concluzionat că imobilul se afla într-o stare „satisfăcătoare”, situația s-a schimbat după lucrările de apărare împotriva inundațiilor realizate de Agenția pentru Mediu în cadrul proiectului Sandwich Town Tidal Defence Scheme. În 2014, instituția a construit un nou zid de protecție mai aproape de râu și a umplut spațiul dintre vechiul și noul zid cu material de drenaj.

După finalizarea lucrărilor, proprietarii au observat apariția constantă a apei în grădină, care a devenit mlăștinoasă. În fața tribunalului au fost prezentate imagini care arătau infiltrații de apă prin noul zid, inclusiv un episod din 2019 în care apa râului pătrundea de-a lungul întregii grădini, pe o distanță de 53 de metri.

Soții Brookhouse au susținut că lucrările au dus la creșterea nivelului apelor subterane cu până la un metru, lăsând casa pe un teren permanent umed. În consecință, fisurile existente s-au agravat, au apărut altele noi, tencuiala și finisajele s-au deteriorat, iar o parte a fațadei s-a deformat spre exterior. Grădina a devenit imposibil de cultivat din cauza apei și a salinizării solului, iar piscina exterioară, construită în anii 1980, a fost avariată iremediabil de mișcările betonului.

Într-o hotărâre pronunțată anterior, în 2023, Tribunalul Superior a stabilit că Agenția pentru Mediu este responsabilă pentru prejudiciile produse. Judecătoarea Elizabeth Cooke a concluzionat, pe baza expertizelor tehnice, că lucrările au provocat creșterea nivelului apelor subterane și au dus direct la deteriorarea proprietății.

În faza ulterioară a procesului, tribunalul a stabilit valoarea despăgubirilor la 3.315.200 lire sterline. Suma include peste 800.000 de lire pentru refacerea grădinii, aproximativ 1,2 milioane de lire pentru lucrări destinate reducerii nivelului apelor subterane și aproape 200.000 de lire pentru demolarea și reconstruirea piscinei. Au fost acordate, de asemenea, fonduri pentru restaurarea casei istorice, refacerea zidului grădinii și reconstruirea garajului.

Soluția tehnică acceptată de instanță prevede demolarea actualului zid de protecție și înlocuirea lui cu unul nou, susținut de piloni de oțel introduși adânc sub albia râului. Potrivit judecătoarei, experții au concluzionat că lucrările de remediere efectuate până acum au tratat doar efectele problemei, nu și cauza acesteia.

Agenția pentru Mediu a contestat valoarea despăgubirilor, argumentând că suma solicitată de proprietari era disproporționată și depășea de peste două ori valoarea estimată a imobilului, evaluată la circa 1,9 milioane de lire. Cu toate acestea, instanța a apreciat că proprietatea are o valoare istorică și patrimonială excepțională și a acordat despăgubiri suficiente pentru readucerea acesteia la starea anterioară.

Judecătoarea Elizabeth Cooke a descris cazul drept unul de „importanță majoră” pentru proprietari, ale căror vieți au fost afectate timp de peste 12 ani de consecințele lucrărilor. Avocatul cuplului, James Pereira, a rezumat impactul situației printr-o formulare sugestivă: „Clădirea pare să fi suferit mai mult în ultimii câțiva ani decât în ultimele câteva sute”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close